Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este un roman ușor de parcurs dar surprinzător, care abordează teme sensibile, stări și emoții profunde.
Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este prima carte semnată de Cristina Nemerovschi pe care am citit-o și, contrar tuturor părerilor negative (ale cârcotașilor, desigur) despre această autoare, pe mine m-a surprins într-un mod plăcut. Romanul m-a atras datorită titlului care pare să promită multe și care, în același timp are iz de enigmă. Nu știam la ce să mă aștept și nici ce poveste voi găsi printre file. Am citit scurta descriere și m-a convins pe loc.
Personajul principal, Ana, este o tânără care suferă de depresie iar pentru a reuși să-și depășească tulburările de anxietate se internează în sanatoriu. Tot în sanatoriu se nasc și celelalte personaje precum și o acțiune menită să se joace cu mintea cititorului.
Prima parte a romanulu se îndreaptă spre psihologic și, deși pare lipsită de acțiune (la prima vedere) vă sugerez să continuați lectura căci ceea ce urmează vă va surprinde. Această parte este esențială pentru ca cititorul să înțeleagă și să se simtă mai aproape de stările care iau naștere în rând cu depresia. Cristina N.a insistat mult asupra tulburărilor psihice, explorând în profunzime această temă și detaliând fiecare stare sau „obstacol” al vieții (panică, narcisism, bipolaritate și psihoze) cu explicația necesară fiecărui simptom. A doua jumătate a romanului poartă amprenta unui thriller plin de suspans și mister, presărat pe alocuri și cu scene erotice. Tot aici, Cristina N. se joacă frumos cu mintea cititorului, oferindu-i piste false și lăsându-l în ceață până aproape de ultima filă. Să descoperi criminalul din această poveste este o adevărată aventură deoarece în momentul în care crezi că l-ai găsit, intervine din nou autoarea și schimbă nu doar cărțile, ci și jocul. În asemenea momente parcă o auzeam pe Cristina N. cum spune Na! Ia-o pe asta! și, bineînțeles, curiozitatea mea se intensifica și devora fiecare filă în căutarea adevărului.
Acum, poate vă întrebați care crimă însă, eu nu sunt aici ca să elucidez misterul ci doar ca să vă împing în prăpastia tentației. Tot ce vă pot spune este că unul dintre personaje ne va părăsi pe parcursul lecturii.
P.S: Pun pariu că până la jumătatea cărții nu o să ghiciți personajul eliminat.
„Noi nu pierdem nimic (…). Ei pierd. Clipele, zilele, totul. Pentru că le iau de-a gata ca și cum le-ar merita. Nu luptă ca noi, pentru fiecare gură de aer, pentru fiecare dimineață în care te trezești viu, pentru fiecare zi dusă până la capăt.”
Pentru Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, autoarea a țesut cu meticulozitate fiecare personaj, atribuindu-le calități și defecte, construind pentru fiecare un caracter unic. Acest aspect (personajele) este atât de bine punctat încât, la finalul cărții cititorul va simți că mai vrea, că ceva lipșește.
Destinul învingătorilor se unește și are loc o explozie de viață, mișcare, intensitate dar și mistere, regrete și unde de fragilitate. Nu lipsește nici povestea de iubire, scenele de tandrețe sau dorințele arzătoare, tentațiile.
„Voiam să-i spun că numai așa mi-aș dori să trăiesc toată viața. Oriunde pe lume, dar să mă țină în brațe. Să mă lase să-i spun toate lucrurile pe care le gândesc. Tot ce nu pot spune altora. Tot ce nu ar înțelege normalii. Chestile alea ale noastre, de învingători.”
Finalul nu este unul fericit așa cum ne-am fi așteptat ci unul care ne obligă să derulăm filmul vieții noastre, care ne îndeamnă la prețuire și la o trăire intensă. Contemplare? Introspectie? Pentru mine, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată a fost un adevărat carusel al trăirilor, care mi-a înghițit toate cuvintele căci nu le găseam pe cele potrivite pentru a povesti cât mai detaliat frumosul paginilor (asta imediat după terminarea romanului). Și sunt convinsă că nu le-am găsit nici acum dar țineam neapărat să termin această recenzie ca să o pot împărtăși cu voi. Cu siguranță mă veți înțelege mult mai bine dacă parcurgeți această lectură.
P.S: Mi-aș dori ca Sagri să existe și să bem o cafea cândva…
„Noi suntem cei vii, iar oamenii care rămân vii nu pot fi decât învingători.”
Lista cărților scrise de Cristina Nemerovschi o găsiți AICI.
Lectură Plăcută!
Este prima recenzie pozitiva neconditionata pe care o citesc! Am cumparat si eu cartea la un moment dat si nu am putut sa trec peste anumite cuvinte urate care se repetau de prea multe ori pe o pagina. Nu mai spun ce s-a intamplat cu cartea caci voi fi executata. Ma bucur ca ti-a placut si felicitari ca ai putut-o duce pana la capat! Daca nu citeam nimic din carte, recenzia ta sigur ma convingea! Bravo!
Mie mi-a placut titlul si am cautat recenzii. Parerile negative m-au facut si mai curioasa mai ales ca, descrierea imi placea. Intreadevar, m-am oprit si eu la cuvintele urate insa, am vibrat la poveste si am accept stilul autoarei. Cred ca am reusit sa vad dincolo de ele si sa simt mesajul. Daca inlaturi ceea ce nu iti place (cuvintele, in cazul tau) cred ca vei putea trece mai departe. Multumesc pentru ca ma citesti, Elenis! :*
Intotdeauna cu drag! ?