Dacă am aflat care-i treaba cu Modernismul, să trecem la care-i treaba cu SIMBOLISMUL, nu? Păstrăm aceeași schiță rapidă cu care v-am obișnuit chiar dacă, și evident, punctăm complexitatea.
Simbolismul – curent literar
Simbolismul este: un curent literar apărut în Franța, în a doua jumătate a sec. XIX -lea ca o restricție împotriva parnasianismului. Provine din grecescul SYMBOLON ceea ce înseamnă un semn, o stare de spirit nenumită dar sugerată.
Simbolismul s-a realizat concomitent în muzică, literatură, pictură, sculptură, etc.
Notă specifică: spre deosebire de cel european, simbolismul românesc a integrat parnasianismul, nu l-a negat.
Trăsături
- este arta de a simți pentru că trăirile, sentimentele nu sunt exprimate în mod clar ci sunt sugerate
- poezia este alcătuită din simboluri, sugestii, corespondențe între culori, obiecte și stări de spirit nenumite
- cadrul citadin – un oraș al dezumanizării, al nefericirii continue în care eul liric se simte neînțeles, dorind permanent să evadeze
- muzicalitatea versurilor este dată de refren ce devine un laitmotiv
- operează cu instrumente muzicale, culorile sugerează și ele stări de spirit: violet = monotonie, gri = apăsare, nefericire, galben = depresie, obsesie, etc.
- prezența sinesteziilor – amestecul de imagini vizuale, auditive, olfactive
- cultivarea versului liber și renunțarea la rigorile de prozodie astfel că poezia tinde spre incantație și armonie universală
- stările de spirit simboliste – nevroza, splinul, nefericirea, apatia, degradarea, depresia. Natura exterioară amplifică nefericirea eului liric captiv într-un univers concentric
- spaima față de oraș, văzut ca un loc al pierzaniei, al dezrădăcinării omului și al înstrăinării
- eul liric simbolist trăiește spaima neînțelegerii din partea celor din jur
V-am promis o schiță rapidă și m-am conformat. Cam asta-i treaba cu SIMBOLISMUL. Simplu, nu?
