Poezia este acea nelinişte, în versuri, din care se naşte liniştea Poetului.
Pânză neagră – Carusel
Ultima călătorie
Noi n-am iubit lemnul
Și totuși ne-am făcut casă din el.
Noi n-am iubit întunericul
Dar acum e tot ce vedem.
Noi n-am iubit nici piatra,
Acum o avem pe mormânt.
În schimb, am iubit florile
Și le iubim și din pământ.
Noi n-am vrut să plecăm în haine,
Ci goi, așa cum ne-am născut.
Noi nici măcar n-am vrut să plecăm,
Se pare că destinul a vrut.
Noi am vrut să privim mereu cerul
Nu să trecem dincolo de el.
Am vrut să prelungim puțin apusul,
Cu tot cu agonia clipelor de ieri.
Am vrut să mai simțim o dată,
O mângâiere, rază sau petală,
Să ne mai bucurăm de lumina
Care urma să dispară.
Acum, ne odihnim în țărână,
Și nu mai știm de ploi.
Sufletele celor rămași strigă-
Cine să-i mângâie? Nu noi.
