Scrisoare către Univers – Din Cutia lui Yv

ce simtim

Către Soare, Lună, Stele, către toate ale mele ce se văd prin ochii tăi

Eram desculță și nisipul era rece. Pășeam cu entuziasmul unui copil căruia i se promisese bomboanele preferate. Eu nu alergam după bomboane. Mie mi se promisese răsăritul.

M-am așezat cât mai aproape de mal și așteptam. Așteptam mingea de foc care avea să acapareze cerul, lava fierbinte care îmi scria liniște în suflet, o nouă zi, un nou început. Lângă mine nu erau ochii verzi pe care îi adoram și nici trupul plin de căldură, dar mă mulțumeam să fiu înconjurată de scoici, astfel peisajul nu mai părea atât de solitar.

Ochii tăi pictează și inimi colorează…

Răsăritul și-a urmat cursul într-o liniște deplină pentru că nici valurile nu îndrăzneau să îl deranjeze. De data asta Soarele îmi părea diferit, trist și gânditor. Nu l-am putut iubi căci Soare îmi erai doar tu iar raze, brațele tale.

Știi că reușeai să strălucești chiar și în întuneric? Îmi prindeai stele în păr și dansai cu ele. Fiecare stea avea o poveste iar tu aduceai la viață emoțiile din spatele micilor sclipiri.

“Vezi tu Yv… cea de acolo, cea mai mică stea este și cea mai puternică dintre toate. Numele ei este Poen, steaua galezilor care lipește suflete și îndepărtează durerea.”

 Îmi amintesc cum te ascultam plină de entuziasm iar tu coseai cuvintele atât de frumos încât, chiar mă întrebam dacă poveștile tale sunt adevărate. Singurul adevăr erai tu și lumea pe care mi-o pictai atât de frumos. Îmi erai și Soare și Stele.

Dar despre Lună mai știi? Voiai să urcăm pe cel mai înalt deal ca să văd Luna cât mai îndeaproape deși, pentru mine era la fel de mică de oriunde o priveam. Stăteam întinși pe iarbă într-o liniște mută și eram acaparați de mingea care se încăpățâna să ne ofere puțină lumină. Atunci mi-ai spus că Luna moare de dorul Soarelui iar dacă aceștia se vor întâlni într-o zi, compleți, atunci noi nu vom mai avea noapte.

“ – Cum adică compleți? te-am întrebat neîncrezătoare.

   – Ai văzut vreodată o Semilună?

 Am zâmbit. Cum să nu văd una…

  – Când vezi pe cer o Semilună înseamnă că partea care lipsește a fugit la Soare ca să îi șoptească dorul și să îl dezmiardă. Atunci când se vor întâlni în formulă completă, când întreaga Lună va avea suficient curaj încât să se dăruiască cu totul Soarelui, noi vom fi lipsiți de noapte. “

Nu am scos nici un cuvânt de teamă să nu stric momentul. Ți-am căutat cu lăcomie mâna care se odihnea în iarbă și am strâns-o cu putere. Mă întrebam în gând dacă nu cumva sunt o Semilună care șoptește dor și doar atât. Atunci mi-am dorit cu disperare ca Luna să prindă curaj și astfel să mă impulsioneze și pe mine chiar cu riscul de a pierde noaptea și împreună cu ea, stelele.

Citește și: Bătăile inimii și dor de noi

Tu-mi ești răsărit, Soare, liniște și noapte, un pictor surd care adaugă magie în orice pas, un călător care trece prin mine la fiecare gând. Tu-mi ești Univers!

P.S: Universul este mai frumos prin ochii tăi!

Ce Simțim, Din Cutia lui Yv

8 COMENTARII

  1. Îți mulțumesc pentru acest fragment! Mi-a făcut seara mai frumoasă! Offf acum mi-e dor de vară, de iarba tânără și fragedă și de nopțile când stele și luna îmbrățișau oamenii din satul bunicilor mei.

Lasă un răspuns