Mici lucruri mărețe nu este doar un roman ci realitate, o realitate scrisă cu inteligență și candoare, despre rasism, privilegii, dreptate, compasiune și prejudecăți.
Stilul lui Jodi Picoult mi-a plăcut de când am citit Pactul, roman care m-a surprins, uimit și tulburat. Așadar, când am primit Mici lucruri mărețe de la Libris, nici nu am stat pe gânduri și m-am apucat imediat să o devorez.
Cartea începe cu un citat foarte inspirat ce aparține lui Benjamin Franklin și care afirmă următoarele: „Nu se va face dreptate decât atunci când cei care nu au de suferit vor fi la fel de indignați ca toți cei care suferă.”
Acesta este doar începutul sau Faza I cum o numește autoarea, Travaliul timpuriu. Povestea romanului este relatată de trei personaje (la persoana I) care sunt construite extrem de complex. Fiecare dintre aceste personaje are propriile convingeri, propriul trecut zguduitor, și propria povară de cărat în spate.
Așadar, în Mici lucruri mărețe îi cunoaștem pe Ruth (asistenta afro-americană), Turk (un tată îndurerat, rasist) și pe Kennedy (o avocată din oficiu și podul din mijlocul celorlalte două personaje). Cea pe care o cunoaștem prima dată este Ruth, asistenta devotată care are în spate 20 de ani de experiență. Aceasta este apreciată și respectată de tot personalul spitalului deoarece își face treaba excelent. Asistentă la secția de neonatologie, Ruth asistă zilnic la noile vieți care vin pe lume, încurajează părinții și are grijă de bebeluși.
Lui Ruth i se dă în grijă un bebeluș care trebuie ținut sub observație deoarece a întâmpinat mici probleme. Până aici, totul reprezintă o rutină obișnuită însă, când asistenta noastră intră în salonul părinților, lucrurile se schimbă drastic. Părinții copilului o privesc cu duritate, refuză să comunice mai mult decât este cazul și îi aruncă ocheade înghețate atunci când aceasta le atinge copilul.
Mai târziu, în acea zi, Ruth a aflat și motivul acestui comportament ciudat. Părinții sunt rasiști convinși și îi urăște din tot sufletul pe cei de culoare drept urmare, au trecut în fișa copilului că nici unei persoane afor-americane nu îi este permis să îl îngrijească.
„Bebelușii sunt niște cărți nescrise. Nu vin pe lume cu supozițiile părinților lor sau cu promisiunile pe care li le va face Biserica, sau cu capacitatea de a împărți oamenii în cei care le plac și cei care nu le plac.”
Această veste este foarte dureroasă pentru Ruth care, se luptase atâția ani pentru a se integra în societate, pentru a fi acceptată dincolo de culoarea pielii și mai ales, se luptase pentru ca fiul său, Edison, un elev iminent, să nu resimtă niciodată aceste diferențe.
Al doilea personaj pe care îl cunoaștem este Turk, tatăl bebelușului și rasistul convins care nu ratează nici o ocazie de a-și flutura steagul confederat, tatuat în piele. Pentru el și Brit este primul lor copil. L-au numit Davis și l-au așteptat cu atâta nerăbdare încât iau foc instant când o zăresc pe asistenta de culoare care le atinge copilul. Oarecum, este de înțeles acest lucru căci cei doi sunt simpatizanți ai grupurilor de suprematiști albi și sunt convinși că în câțiva ani rasa albă va dispărea de pe Pământ. Fac parte dintr-o organizație și sunt deciși să elimine toți negrii chiar dacă au motiv sau nu. Biata Ruth este doar un pion pe tabla lor iar moartea lui Davis este un fel de șah mat pentru ea.
Da, ați citit bine, Davis moare deoarece au apărut complicații după procesul de circumcizie pe care l-au cerut părinții. Cauza finală este stop cardiac iar Ruth este învinuită de moartea acestuia, fiind singura asistentă care se afla în preajma copilului când lucrurile s-au complicat.
Evident, Turk acționează imediat și apelează la autorități pentru a rezolva lucrurile în speranța că asistenta de culoare va primi ceea ce merită. Astfel, lui Ruth i se suspendă licența, este dată afară din spital iar câteva ore mai târziu, încătușată în fața băiatului său și târâtă într-o celulă.
„Rasismul nu este doar despre prejudecăți, este despre putere și despre faptul că uneori pur și simplu oamenii albi sunt avantajați de anumite circumstanțe. E foarte greu să recunoști că succesul tău nu este doar rezultatul unei munci intense sau al norocului, ci, în mod destul de probabil, se datorează și oportunităților pe care tu le ai, dar oamenii de culoare nu.”
Așa ajungem și la tânăra avocată Kennedy care o cunoaște pe Ruth la tribunal și instant apare în ea dorința de a o apăra. Kennedy reușește să îi obțină cauțiune însă chiar și acest lucru durează destul de mult. Totuși, cauțiunea nu înseamnă că problema este rezolvată ci că pe Ruth o așteaptă un proces care este convinsă că nu se va termina cu bine.
Oare reușește Kennedy să facă dreptate? Și totuși, care este adevăratul verdict? Este sau nu Ruth vinovată de mortea micuțului Davis? Cât despre Turk… Oricum, mă opresc aici și vă las pe voi să descoperiți întreaga poveste căci cuvintele mele și spațiul mic nu sunt suficiente pentru a relata toate trăirile intense cărora Jodi Picoult le-a dat viață.
În concluzie, Mici lucruri mărețe este un roman care merită citit deoarece abordează subiecte diferite în care predominantă este realitatea. În acest roman autoarea are curajul să spună lucrurilor pe nume și chiar dacă povestea este ficțiune, trebuie să fim conștienți că nici realitatea nu este prea departe, o realitate în care personajele există doar că poartă alt nume, au un alt job și o altă poveste.
Mici lucruri mărețe este o lecție deloc subtilă, este un adevăr dureros pe care îl conștientizăm abia după ce ne pierdem printre rânduri.
Lectură Plăcută!
