Recenzie La cinci pași de tine – Rachel Lippincott, Mikki Daughtry şi Tobias Iaconis

0
13
views

La cinci pași de tine este un titlu care stârnește curiozitate. Cel puțin, mi așa mi s-a întâmplat. Chiar dacă coperta spune multe, tot nu poți să îți imaginezi ce ascunde ea și nici câte sentimente îmbracă.

Am citit La cinci pași de tine acum aproximativ o lună însă nu am reușit să o recenzez până acum căci sunt atâtea de spus și totuși nu poți red esența. Synopsisul începe cam așa: Oare poți iubi pe cineva pe care nu-l poți atinge niciodată? (…) Șase pași. Fără excepții. (…) Oare n-ar putea să fure măcar o mică parte din această distanță, în schimbul a tot ceea ce plămânii lor defecți le-au furat din viață? Cât de periculoși ar putea fi numai cinci pași între ei, dacă asta îi ajută să câștige sufletește?

Răspunsul este da. Da, poți iubi, da, poți lupta și poți chiar și învinge totul atunci când preaplinul din tine devine preaplinul din noi.

Și, ca să începem cu începutul, o să vă fac cunoștință cu Stella şi Will, doi tineri bolnavi de fibroză chistică. Această boală se traduce prin scăderea procentuală de funcţionare a plămânilor iar salvarea este un transplant.

Stella a fost diagnosticată de micuță și aproape toată viața și-a petrecut-o prin spitale, perfuzii, tratamente. Ea este o fată foarte organizată, dorindu-și să trăiască cu adevărat și să își mai asigure traiul (unul normal) măcar pentru câțiva ani, își respectă cu strictețe tratamentele, își face tot felul de liste, într-un cuvânt: luptă!

„Ca toți fibrochisticii, sunt în faza terminală de când m-a născut. Corpul fabrică prea mult mucus, iar mucusului îi place să intre în plămâni și să provoace infecții respiratorii, ceea ce face ca funcția pulmonară să se dete-riore-ze.” Se bâlbâie la ultimul cuvânt și apoi etalează un zâmbet larg. „În momentul de față funcția mea pulmonară e de cincizeci la sută.” 

Plimbată prin spitale încă de la vârsta de 6 ani, Stella a început să considere emorma unitate un fel de acasă. Cunoaște personalul și chiar s-a împrietenit cu un băiat care suferă de aceiași boală. Poe și Stella împart aceeași „casă” și se bucură de fiecare dată când se întâlnesc.

Doar că, în noua lor „excursie” pentru o viață mai bună, apare un nou cazat, băiatul rebel, Will, care are și el fibroză chistică. Diferența dintre Will și Stella este că acesta nu își dă șanse, refuză tratamentele și totul i se pare inutil. Știe că moartea este aproape și tot ce își dorește este să trăiască așa cum vrea timpul care îi mai rămâne. Will, pe lânga fibroză chistică, a căpătat și o infecţie cu B. cepacia, o bacterie rezistentă la antibiotice, care îi reduce şi mai mult șansele la viață. Acesta nu se mai află pe nicio listă de transfer de plămâni pentru că infecţia este contagioasă iar transferului nu i se dă șanse, pacientul riscând să moară în timpul operaţiei.

Will se află la spitalul Saint Grace pentru a testa un nou medicament contra acestei bacterii infecţioase. Dacă acest medicament va da rezultate, va avea şanse la un transplant pulmonar. Oricum, Will nu cooperează dar asta doar până o întâlnește pe Stella.

Stella, oarecum îi redă speranța, îl convinge să țină tratamentul, să lupte, să își dorescă să trăiască mai mult decât orice. Primele lor întrevederi, dacă le pot numi așa, sunt năbădăioase, cu replici acide însă, pe parcurs ambii cedează și chiar se îndrăgostesc.

„Transplantul nu înseamnă și vindecare, dar o să-mi dea mai mult timp! Mi-ar plăcea tare mult să mai trăiesc câțiva ani, dacă o să am norocul să primesc un transplant!”

Dragostea, iubirea, pentru cei bolnavi ca ei este un cuvânt mare. Cei bolnavi de fibroză chistică trebuie să respecte anumite reguli destul de stricte, iar cea mai importantă regulă este distanţa pe care trebuie să o păstreze unul față de celălalt. Exact şase paşi.

Chiar și așa se îndrăgostesc și știu să se simtă unul pe altul chiar și de la distanță, chiar dacă fizic o atingere este interzisă. Se iubesc așa pur, cu sufletul. Se dăruiesc cu sufletul iar în ei crește dorință, viață, se simte puterea. În inimile lor e război, o bătălie.

La cinci pași de tine este un amalgam de sentimente și trăiri, o lectură pe care o simți la fiecare pagină, un adevărat deliciu al tuturor simțurilor iar parte bună este că povestea promite mai multă complexitate decât ceea ce v-am povestit eu.

Printre file, puteți fi martori la o primă întâlnire romantică dintre doi oameni care nu se pot atinge dar se pot visa, închipui. Tot în aceste file veți cunoaște și alte personaje complexe, alte povești de viață și totul este suspans.

Din punctul meu de vedere, La cinci pași de tine este mai mult decâ o lectură sau o poveste închipuită. Este un semnal, o atenționare, o „ofertă” pentru cunoașterea acestei boli, a implicațiilor și a șanselor de supraviețuire. Imaginați-vă că sunteți Stella ori Will. Ați putea trăi așa? S-ar aduna în voi atâta putere și determinare?

Apropo, știu, titlul cărții este la cinci pași de tine, nu șase. Însă, doar citind veți afla de ce :).

Lectură Plăcută!

Votează acest articol
"Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii." - Colin Turner
DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.