Păcatele fiului Vol.1 – Theo Anghel

  

Afișează Prețul Cărții

Păcatele fiului este cel mai nou roman semnat de Theo Anghel, autoarea seriei Bestseller Am murit, din fericire.

Încă de când am aflat că Theo lucrează la un nou roman fantasy, am fost tare curioasă în legătură cu subiectul ales dar și mai curioasă am fost să descopăr noua lume prin care mă va purta.

Ei bine, Păcatele fiului m-a surprins într-un mod plăcut căci mi-a stăvilit puțin dorul de scrisul antrenant al autoarei, captivându-mă într-o lume fantastică, dar mi-a și trezit din nou aceeași senzație de „mai vreau” și de nerăbdare pe care am mai gustat-o volum după volum în seria Am murit, din fericire.

Înainte de a vă povesti despre această carte, trebuie să recunosc că recenziile romanelor lui Theo Anghel mi s-au părut puțin complicate deoarece sunt atât de multe de povestit despre imaginație ei dar în același timp pot spune atât de puține. Mereu m-am lovit de teama că, dacă dezvălui prea multe voi îndepărta minunata vrajă din spatele paginilor și vă voi „strica” oarecum lectura, oferindu-vă prea multe detalii. Când este vorba despre Theo trebuie să vorbesc ambiguu, să-i păstrez esența și să protejez o mare parte din acțiune căci scrierile ei se vor trăite nu povestite.

Revenind la Păcatele fiului, în primul volum facem cunoștință cu Lia, o tânără de 24 de ani care profesează ca jurnalistă la un tabloid numit Gura Lumii. Lia locuiește singură într-o garsonieră a cărei chirie trebuie să o achite unui proprietar cu „moacă dezgustătoare” care provoacă silă. În peisaj apare și Dima, aproape iubitul Liei, și spunem „aproape iubit” deoarece cei doi încă nu și-au definit cu exactitate relația. Pentru Lia, avocatul Dima îl reprezenta pe cel mai bun prieten, tipul cu care se simțea în siguranță și alături de care se putea comporta natural. Relația dintre cei doi nu a trecut de barierele intimității, rezumându-se (deocamdată) doar la timp petrecut împreună. Ei bine, asta dacă nu intră în discuție tentativa Liei de a merge mai departe și eșecul lamentabil, dar vă las pe voi să descoperiți această aventură.

Una peste alta, viața Liei nu ieșea cu nimic în evidență, ducând un trai destul de monoton dacă îndepărtăm grijile financiare și zbuciumul prin care trecea din pricina tatălui său bolnav. Liniștea ei s-a dus pe apa sâmbetei în momentul în care șeful redacției, Andrei, o trimite să intervieveze un bărbat condamnat la închisoare pentru multele crime pe care le-a comis. Tânăra noastră nu putea să refuze această misiune deoarece bărbatul criminal era considerat pontul cel mare care va ridica vânzările tabloidului.

 – Avem un criminal, zise.

 – Și? Nu sunt toată ziua la știrile de la ora 5?

 – Nu ca ăsta!

 – Zău? Lasă-mă să ghicesc, ăsta are trei coaie.

 – Mai rău, râse el.

Până aici toate bune și nimic ieșit din comun, nu? Făcând o paranteză, trebuie să vă mărturisesc că această introducere m-a băgat puțin în ceață căci nu descopeream acel fantasy tipic Theo după care muream. Ba chiar, am avut un moment în care mă întrebam dacă e un roman fantasy sau dacă mi-am încurcat eu gândurile. Răspunsul nu a întârziat să apară. Nici nu mi-am încheiat bine socotelile cu mine că m-am și văzut prinsă într-o lume plină de mister, magică, îndepărtată, cu iz de vechi și de frumos. Și măi, ce mi-a mai plăcut să călătoresc acolo!

Vizita la închisoare nu i aduce Liei decât sentimente temătoare însă este conștientă că nu poate evada din această misiune deoarece are mare nevoie de un salariu stabil. Întâlnirea cu misteriosul bărbat nu decurge așa cum se aștepta eroina noastră, aceasta transformându-se în stană de piatră când îi descoperi privirea. Criminalul avea o privire surprinzătoare, ceva ieșit din comun iar nuanțele din ochii lui îi transmiteau multă neliniște Liei.

„Era bine clădit, însă ceea ce mi-a atras atenția au fost șuvițele ondulate ce i se încolăceau într-o dezordine delicioasă în jurul capului. Maxilarul îi era încordat, iar ochii verzi, cu neobișnuite irizații solare, exprimau un soi de tristețe reținută.”

Introducerea în fantasy o punctează deținutul Isus, Luca, și mai târziu, Beleth. Și ca să nu vă induc și mai tare în eroare, o să îi spunem Luca, așa cum i se adresează și Lia. Ei bine, întâlnirea cu acest om misterios nu a fost una întâmplătoare, ci o regăsire așteptată de secole, care a luat naștere încă din timpuri străvechi.

Somnul Liei si visele sale, denumite în roman Elazard, sunt cele care ne poartă în tărâmul magic de care vă vorbeam la începutul recenziei și, totodată, cele care ne ajută pe noi, cititorii deja aflați sub vrajă, să elucidăm mistere și să înțelegem o parte importantă din poveste. Zic o parte deoarece autoarea este foarte rezervată și a încheiat primul volum fix în momentul în care punctul culminant își făcea apariția, fix în momentul în care aveam nevoie cu disperare de încă câteva pagini. Nu îmi venea să cred că m-a lăsat așa în așteptare până la apariția următorului volum (acesta a fost doar încălzirea la întreaga poveste ce va urma). Degeaba m-am tot uitat eu în colet după câteva pagini extra, doar, doar, s-au fi desprins de la locul lor…Vă zic! Nu am găsit nimic!

Inelul cu piatră albastră (de care nu v-am povestit căci trebuie să aflați singuri) și visele Liei nu sunt singurele elemente care țes mistere ci, cu fiecare pagină pe care o parcurgem ne afundăm tot mai mult în enigme dar, și descoperim o poveste frumoasă care vine din trecut, descoperindu-și prezentul. Profund, nu? Exact asta este Păcatele fiului. Un roman profund care ne duce dincolo de limite, care jonglează cu timpurile, un fantasy puzzle condimentat cu tot ce trebuie.

„Nu puteam să-l las să facă asta. Nu după ce dăduse buzna în viața mea și-mi făcuse ferfeniță planurile de viitor. Nu că aș fi avut eu cine știe ce program bine pus la punct în legătură cu asta, dar și schițele alea anemice se duseseră naibii, iar eu mă găseam acum împărțită între două lumi, una mai neprietenoasă decât alta.”

Chiar dacă am scris destul de mult, nu vă faceți griji căci nu am dezvăluit multe detalii care întregesc acțiunea romanului Păcatele fiului. Despre Lheya și Gaap vă las pe voi să aflați, la fel și despre puterile demonului Beleth și despre motivele pentru care se află pe Pământ, ascuns sub chip de om. Nu v-am detaliat nici atmosfera din birourile redacției, pățania cu inelul sau caracterul șefului Andrei deoarece toate acestea sunt învăluite în comic și ironie și nu vă pot priva de această gustare.

În concluzie, vă recomand cu drag Păcatele fiului, un roman despre destine care se întâlnesc, despre lumi diferite, despre puteri și despre situații limită. Vă recomand să vă lăsați purtați de Theo Anghel în lumile ei fantastice, descoperindu-i imaginația incredibilă.

P.S: Îți mulțumesc Theo pentru gândul frumos și pentru călătoriile magice în care mă trimiți!

Lectură Plăcută!

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru exemplarul oferit spre recenzare!