Zilele trecute vă anunțasem printr-o postare că au poposit și la mine două minuni: Oracolul Leja și Afecțiuni și surse emoționale, două cărți (îmi place să le spun jurnale magice) care nu ar trebui să lipsească nimănui.
Autoarea este nimeni alta decât Cătălina Potârniche, omul minunat despre care îmi face plăcere să scriu ori de câte ori îmi oferă ocazia (sau mă motivează, cum spun eu). Mi-a luat puțin timp să mă pun în temă (nu să le citesc pentru că nu se citesc ca o lectură oarecare), mi-a luat puțin timp să mă conectez și încă mai este nevoie pentru că cele două jurnale mă vor însoți mereu de acum încolo și le voi consulta ori de câte ori voi simți asta. Într-un cuvânt, atât Oracolul Leja cât și Afecțiuni și surse emoționale, sunt un proiect uriaș (nu zic că este cel mai mare proiect al Cătălinei pentru că tot ce a realizat mi-a ajuns la suflet și nu aș putea alege ceva anume și mai știu că nu se oprește aici pentru că, la cum o cunosc, este plină de surprize iar eu le aștept cu drag) care merită toată atenția.
Cătălina, pasionată și atrasă de mică de spiritualitate, a luat totul în serios și s-a ghidat, așa cum doar ea știe, către acea ramură cu care și-a dat seama că rezonează complet. A studiat-o, a întors-o pe toate părțile ca să-i afle secretele, a rupt bucăți din ea și le-a pus la loc, asemenea unui puzzle… Și iat-o acum, peste ani, cum crește frumos atât sufletește cât și spiritual, iat-o cum a învățat ea “joaca” cu toate cele lumești și cerești. O evoluție lină, frumoasă și atât de benefică ei dar și celor din jur.
„Am studiat multe, în general. De nevoie. M-am încăpățânat să aflu, pentru că erau prea multe necunoscute. Și-am ajuns la concluzia că măcar zece minute pe zi de „rugăciune” de-asta meditativă, cum îmi place mie s-o numesc, face minuni cu noi.”
Așa s-au “născut” și copilașii menționați mai sus și tot așa noi am ajuns să învățăm de la ea și împreună cu ea despre cum, fără să ne dăm seama, ne încărcăm zi de zi cu emoții/lucruri nu mereu bune ci neplăcute, dăunătoare ori toxice, despre cum ne învărtim într-un cerc vicios fără să ne dăm seama, despre cum deciziile noastre cântăresc atât de mult fiind influențate de toate depunerile energetice care se agață de noi. Învățăm să ne curățăm, să ne scuturăm și să ne vindecăm.
Atașez în rândurile de mai jos o mică descriere pentru fiecare în parte însă puțin mai multe vom afla și de la Cătălina care a acceptat bucuroasă să răspundă la câteva întrebări.
Oracolul Leja are în arsenal 99 de carduri (și o carte explicativă), fiecare dintre ele ieșind la lumină nu doar cu explicația ci și cu desene (cu dublu sens, pe față și pe dos, un văzut și nevăzut). Un fel de tarot dar nu cel obișnuit care conține 78 de carduri pentru că, până la cele 99 pe care le veți primi, s-au adăugat pe rând zodiile (pentru că fiecare are un specific și o energie), planetele specifice zilei săptămânii și ultimele două care formează UNI-VERS, un singur vers din două jumătăți.
Afecțiuni și surse emoționale este jurnalul-ghidaj care ar fi păcat să lipsească din căminul tău. De ce? Pentru că nu suntem atenți la detalii de fel, pentru că trăim pe repede-înainte păcălindu-ne că am
ajuns într-un punct în care trăim sănătos sau cel puțin că într-acolo ne îndreptăm. Prin tot acest vârtej pe care îl parcurgem, am uitat poate cel mai esențial lucru: conectarea cu natura. Ne-am
îndepărtat și continuăm să gonim, uitând că puterea de a ne vindeca și de a rămâne cu adevărat sănătoși aparține naturii, așa cum spune atât de frumos, cu un sentiment aparte, Cătălina “ea e ca un
magnet indestructibil, ca dragostea unei mame, mama natură.”
Așadar, după cum îi spune și titlul, din această carte magică, afli ce sursă emoțională are afecțiunea ta iar mai apoi, poți recurge la tratamentul cu planta specifică vindecării emoției tale.
Cardurile din acest pachet pot fi folosite drept tarot. Intuitiv, poți extrage un card sau le poți amesteca până când un card sare din pachet, sau chiar mai multe. Ideea este să lași dragostea lor, a
plantelor, a naturii, să-ți vindece sufletul. Le poți consuma, le poți arde sau le poți purta asupra ta permițându-le să-ți transmită energia lor vindecătoare ori să-ți preia emoția toxică.
Nu pot trece mai departe fără să evidențiez atenția pentru detalii ale acestor cărți, migala și sufletul puse în ele. Multă muncă și atenție pentru ca totul în final să iasă perfect. Acestea vin ambalate în mare fel, de îți e mai mare dragul de ele. Ba chiar, vei simți și puțin vină atunci când le vei despacheta pentru că sunt atât de frumoase. Cât despre realizarea desenelor de pe cardurile ambelor lucrări, trebuie să o felicităm pe talentata Georgiana, cu o imaginație și mână de aur, reușind să redea și de această dată, în creion, ceea ce a dorit Cătălina să exprime, să ne arate. Pentru cei care nu știu, Georgiana este cea care a îmbrăcat atât de frumos și volumele MLA, PT și REM ale Cătălinei și pe care vi le recomand cu căldură să le parcurgeți.
Să povestim, să aflăm, să învățăm și nu în ultimul rând, să simțim…
- Ce te-a impulsionat/determinat să deschizi o așa cutie a Pandorei, iar aici nu mă refer neapărat la cele două proiecte, ci în general, la acest domeniu pentru că vezi tu, nu e ceva ce se poate „lipi” de oricine, nu e ca și cum, de mic copil îți propui să faci asta atunci când vei fi mare?
Vezi tu… când ești tăuroi încăpățânat și nu crezi decât negru pe alb, nu dai atenție ani la rând, zeci de ani la rând la semnale adesea mai mult decât evidente. Că na, defect de zodie. Însă, când ajungi la capătul listei cu soluțiile alea matematice, logice, având aceleași probleme ca la început sau poate și mai multe și mai mari și pagina aia cu soluții e gata și mai jos de ea nu mai continuă o alta, începi să… te uiți în golul ăla, în aer, în… cum să zic..? În nevăzut. Și te întrebi, cum mă întrebam și eu când eram mică, „oare ce e după ce se termină cerul și stelele și planetele? Că trebuie totuși să mai fie ceva, nu?”. Deci oare după ce se termină ce se vede… ce e logic, ușor demonstrabil, trebuie să mai fie ceva, nu? Și-acum, că mă gândesc, știi cum am deschis ușa Pandorei? Din interior, am izbit cu capacul de perete dinăuntru, să chem și pe alții, că e de bine. Pentru că, mai întâi, am intrat în ea pe furiș, pe gaura cheii cu care mi-era încuiată, că mi-era rușine de oamenii „serioși” care mă îndobitociseră cu multe „așa trebuie”, ba mai mult nu voiam să mă știe nici toți „ciudații” aia dinăutru, așa cum îi consideram înainte, că mă interesează pe mine ciudățeniile lor. Deci, ca să las ‚poezia’, faptul că, indiferent ce încercasem logic și palpabil, nimic nu mă ridicase din mocirla în care ajunsesem să mă aflu și la propriu, și la figurat, din punct de vedere sentimental, emoțional, psihic și din oricare alt punct de vedere. Asta m-a împins practic, așa, cu forță, să arunc un ochi și-n „prostiile” pe care mulți se tot chinuiseră să mi le dezvăluie, în timp ce eu aproape că le râdeam în față.
- Despre parcursul tău am mai povestit în interviurile noastre anterioare, însă ce te-aș ruga acum este să ne povestești puțin despre cele două proiecte, despre cum a decurs totul, despre cât de complicată sau ușoară ți s-a părut această provocare.
Cum să decurgă..? Complicat, dar superb, ca toate ale mele, de altfel. Și nu că ar fi fost neapărat ceva foarte dificil, ci pentru că a fost ceva foarte… întortocheat. Cu amândouă am pornit de la o idee și am ajuns, în aproape doi ani de zile, la cu totul și cu totul altă idee. Leja a fost inițial tipărit într-o formă sumară, cu care n-am reușit să mă împac deloc, motiv pentru care am și oprit tipărirea lui la vremea respectivă. Simțeam că avea să vină altceva pentru el. „Dragostea din plante”, că așa s-a numit inițial proiectul cu plante și Afecțiuni și surse emoționale, era în plan să fie o comună carte cu plante și beneficiile lor fizice, căreia gândeam că, sub o formă sau alta, îi voi da eu ceva special care s-o diferențieze de oricare altă carte de felul ăsta de pe piață. Leja s-a ales cu cele 99 de desene care l-au redefinit total în urma unui proiect al meu cu printuri pe haine, iar Dragostea din plante s-a ales cu a intra sub aripa cărții Afecțiuni și surse emoționale cu cele 99 de carduri cu plante și… EMOȚIILE toxice asupra cărora fiecare plantă acționează – consumate propriu-zis, fizic, purtate asupra corpului de zi cu zi, folosite pentru fumigații, băi, etc.. Suficient de special, zic eu, nu?
- Lumea în care ai ales să pășești și pe care te-ai străduit să o înțelegi e minunată, dar spune-mi cine te-a însoțit în această direcție, cine te-a ajutat să o descoperi pentru că, bănuiesc că ar trebui să existe un mentor, nu?
O știi pe „babá”, da? Ea a fost prima care a început, la nevoie sau nu numai, să-mi împărtășească cunoștințe felurite despre lumea asta într-adevăr minunată, atât cât a reușit să prindă la vremea ei, cunoștințe pe care eu, la rândul meu, le-am preluat, procesat și dezvoltat mai departe în stilul meu, după propria mea rezonanță. Apoi a fost și va rămâne pe veci proful meu de theta healing, domnul dr. Mircea Ioan Popa, care, în urmă cu mulți ani, prin simpla lui prindere de umăr și o simplă și aparent banală propoziție, m-a făcut să nu renunț înainte ca nici măcar să fi început, chiar dacă la vremea aia încă nu înțelegeam eu mai nimic, nici în ce val, purtător de ce informații și, mai ales, plin cu ce energii intrasem. Și-apoi mai sunt toți ceilalți oameni care m-au învățat, voit sau nu, frumos sau nu, cine sunt. Eu, nu ei.
- Rezumă-mi te rog la două cuvinte împreună Oracolul Leja și Afecțiuni și surse emoționale
Inspirație divină!
- Ultima întrebare dar nu și cea din urmă pentru că vom mai sta noi la povești este despre NOI și despre vindecarea pe care o căutăm sau o dorim cu atâta ardoare. Așadar, prin ce emoții, impasuri sau ce furtuni trebuie să ne cuprindă ca să ajungem să învățăm să ne aliniem cu o astfel de lume? În ce moment limită, spre exemplu, ne recomanzi să achiziționăm Oracolul Leja? Dar Afecțiuni și surse emoționale?
Ai inclus în întrebarea ta o chestie foarte importantă, de fapt esențială..! „sau o dorim cu atâta ardoare”. Pentru că oricum ar fi încercările prin care trecem, oricât de mari, mici, dacă nu DORIM să renunțăm la ele și nu decidem să și facem ceva concret în privința asta, nu ne vindecăm. Oricât am crede, în încă slăbiciunea noastră, că i se va face cuiva din jur milă de noi și ne va întinde, de la sine putere, o mână să ne ridice, nu va fi așa. Leja și Afecțiuni și surse emoționale nu trebuie să ajungă la nimeni în ultima fază. Pentru că ele, de ce nu, pot chiar, de fapt, preveni o astfel de fază. Deci atât Leja, cât și Afecțiuni și surse emoționale pot fi oricând achiziționate. De un sfat într-o situație de indecizie – pe care îl poate oferi Leja – și de un ceai bun și echilibrant – pe care-l oferă plantele – nu cred că s-ar lipsi nimeni, oricât s-ar simți de bine, darămite rău.
Dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc, pentru răbdare și interes. Dacă v-am stârnit și numai puțin curiozitatea, nu ezitați să aruncați o privire pe www.vorbenergy.com unde nu vă așteaptă doar Oracolul Leja și Afecțiuni și surse emoționale ci și multe alte surprize.
Cu Cătălina am mai stat la povești, multe, frumoase și interesante. Povești pe care le puteți citi AICI și AICI.
Îți mulțumesc și ție, Cătălina! Pentru tot frumosul pe care îl creezi, pentru tot esențialul pe care îl împărtășești cu noi și pentru toate cele care vor urma. Le aștept!