Interviu cu Anda Docea și invitație la frumos

Anda Docea este autoarea prozei Camere de hotel, o lectură scurtă care atinge orice suflet aflat în preajma acestei scrieri.

Pentru mine, Anda Docea este omul care respiră cuvinte, care pictează colile de hârtie și dansează în același ritm cu emoțiile. Anda pune multă pasiune și frumos în ceea ce face iar rezultatul  nu poate fi decât unul pe măsură.

M-am plimbat prin Camere de hotel cu multă grijă iar deschizând unele uși, am simțit imediat o adiere plină de emoții, de trăiri și de proaspăt. Când am deschis ferestre, am simțit că acolo, printre file, e Anda toată. Apoi, citind răspunsurile acestui interviu, i-am confirmat prezența dar și faptul că presară bucăți din propriul suflet pe oriunde este nevoită să pășească.

Cuvintele ei, cele așternute frumos în Camere de hotel, îmi vor rămâne mereu lipite de suflet căci nu te poți desprinde de acele trăiri care te învăluie melodios și te poartă în uragane de stări.

Anda, îți mulțumesc atât pentru timpul acordat cât și pentru colaborarea frumoasă. Nu în ultimul rând, îți mulțumesc pentru curajul de a-ți așterne gândurile și pentru faptul că ne lași să gustăm câte puțin din tine și din tot ceea ce te înconjoară.

1. Cum se descrie Anda Docea, omul care pune atâta suflet în cuvinte?

   

Îmi plac cuvintele, cele scrise, îndeosebi. Încă mai sper că ele pot schimba inimi și întoarce oameni din drum, după cum am spus și în carte. Îmi place să cred că am timp. Să nu mă grăbesc, să le fac pe toate în ritmul meu. Nu-mi plac schimbările, chiar dacă conștientizez că sunt necesare. Mă tem foarte tare de bătrânețe și de boală. Mă supăr repede și îmi trece până a doua zi.

2. Când nu ai în preajmă un creion și o hârtie, ce alte lucruri faci cu plăcere?

Ai zis bine creion și hârtie, pentru că majoritatea ideilor le mai scriu, încă, de mână. Mă plimb mult, în parcuri sau la munte, încerc să văd toate filmele despre care surse avizate îmi spun că sunt bune, citesc, mă întâlnesc cu prieteni. Bucureștiul este deosebit de darnic în evenimente, mai ales toamna, nu te poți plictisi. Încerc să profit de faptul că nu am prea multe obligații și sper ca asta să nu se schimbe prea curând.

3. Citindu-te, am aflat că cel mai mult îți plac cărțile de proză scurtă. Care este preferata ta, acea carte care ți-a rămas lipită de suflet?

I-am citit cu plăcere pe Julian Barnes, Alain de Botton sau Éric-Emmanuel Schmitt. Dacă ar fi să aleg o carte de proză scurtă pe sufletul meu, aceea ar fi „Povestiri de pe Calea Moşilor”, a Adinei Popescu. Adună istorisiri dintr-o copilărie petrecută într-un timp aparte, înainte și după Revoluție, și cred că toți cei din generația mea ne regăsim în și printre rândurile ei. O carte ca o întoarcere la inocență.

4. Care este părerea ta despre literatura română contemporană? Crezi că se află într-un stadiu de stagnare sau o vezi evoluând?

Editura Herg Benet, cea care mi-a publicat și mie cele două ediții din „Camere de hotel”, s-a impus din start pe piața de la noi prin curajul de a publica, în primii ani, numai literatură română contemoprană. Inclusiv o colecție dedicată prozei scurte, atât de slab reprezentată până atunci. Îmi place să citesc cărțile scriitorilor români, indiferent că este vorba de roman, proză scurtă sau poezie și sunt bucuroasă că am avut și ocazia să-i întâlnesc și să stau de vorbă cu ei la diverse evenimente. Aș spune că ai de unde alege, se scrie tot mai mult și mai bine.

5. Când te-ai hotărât să publici a fost un impuls de moment sau un fapt asupra căruia ai revenit de mai multe ori înainte să îl concretizezi?

Visul de a publica o carte este, poate, cel mai vechi de care îmi amintesc. Am început prin a avea un blog anonim, acum mai bine de 10 ani, când Facebook încă nu ne schimbase atât de mult modul de raportare la lume. Am continuat prin a colabora cu reviste de la noi și am publicat în două volume colective de proză scurtă. Treptat, mi-am adunat și editat anumite texte care, în opinia mea, luate împreună, ar fi putut spune o poveste, am mai scris altele noi și, la începutul lui 2015, am primit răspunsul afirmativ de la Herg Benet. De atunci, a urmat o succesiune de întâmplări fericite.

6. Care au fost reacțiile apropiaților când, practic, s-au văzut ținând în mână emoțiile tale?

Apropiații au așteptat împreună cu mine apariția cărții, firește că s-au bucurat. Multe persoane nici măcar nu știau că scriu, m-au descoperit pe mine, prin cartea mea, ceva mai târziu și a fost foarte bine așa. Unii mi-au scris că au dat întâmplător peste carte și că anumite texte le-au mers la suflet. Eu încă simt o emoție foarte puternică de câte ori o văd în librării. Simt că am lăsat ceva în urmă, cred că e important.

7. Mie îmi este clar că titlul este foarte inspirat, mai mult decât un simbol și totuși, trebuie să te întreb dacă aceasta a fost prima ta alegere sau ai mai avut momente în care ai revenit asupra lui?

   

E o întrebare pe care nu am mai primit-o până acum! Prima mea alegere ar fi fost „Castele de nisip”, e tot titlul unui text din carte, dar deja fusese înregistrat de altcineva. „Camere de hotel” a fost a două opțiune, dar, acum, gândindu-mă mai bine la ideea de la care am pornit, la fotografia de pe copertă realizată de Emilian Chirilă și la modul în care s-au legat lucrurile în carte și în jurul ei, știu că este titlul potrivit. Chiar cred că viața noastră nu este altceva decât o succesiune de „camere de hotel”, de momente, oameni și locuri pe care le păstrăm în suflet după bunul plac și le ducem cu noi peste tot. Un hotel care devine, în cele din urmă, povestea noastră.

8. Am citit și recitit pasaje din Camere de hotel cu o infinită plăcere. Jurnalul tău împletește frumos ficțiunea cu realitatea. Care îți sunt cele mai dragi scrieri pe care le regăsim în această lectură (mult prea scurta. Știi că tânjeam după mai mult J), capitole în care ai „vărsat” cel mai mult suflet?

„Camere de hotel” are patru părți, le-am grupat așa chiar dacă nu le-am denumit diferit, una cu ficțiune, alta cu povești de dragoste petrecute într-o zi sau doar în câteva ore, alta cu istorisiri motivaționale, să le spunem, și ultima cu amintiri reale, din viața mea. Nu au fost nicidecum scrise în această ordine, ci cum s-au cerut ele a fi spuse, de asta cred că în aceeași „cameră” a sufletului le țin pe toate. Dar, dacă ar trebui să aleg una, m-aș opri la „Poveste de iarnă”. Se petrece în Ajunul Crăciunului, când realul se îmbină cu imaginarul ca să ne facă viața mai interesantă și, de ce nu, chiar să ne salveze.

9. În cât timp ai reușit să dai formă acestui volum de proză scurtă?

Cele 60 de povești au fost alese din sute de texte scrise de mine, de-a lungul timpului. Între cea mai veche și cea mai nouă cred că s-au scurs aproape 8 ani.

10. Te citesc cu drag. Așadar, tare îmi doresc să știu dacă în viitorul apropiat mai pregătești o surpriză literară.

Mai scriu pe blogul meu, andadocea.ro, și colaborez din când în când la săptămânalul „Dilema veche”. Cât despre o carte nouă, va veni la momentul potrivit. Aș prefera să nu semene foarte mult cu „Camere de hotel”, dar cred că voi rămâne fidelă prozei scurte.

11. Un gând pentru cititori!

Cred că fiecare avem o lumea a noastră interioară, chiar dacă în mare parte fantastică, una care ne ține la suprafață când lucrurile reale par să ne apese prea tare. Depinde doar de noi să avem grijă de ea. Iar cărțile, cred eu, o hrănesc cel mai bine.

Anda, îți doresc ca drumul tău să fie mereu presărat cu frumos și să aibă din plin cuvinte care vindecă suflete. Mulțumim pentru gândurile frumoase și sper că, cât mai curând să pot gusta dintr-o nouă creație care îți poartă semnătura.