Îndrăgitul Târg Internațional de Carte – GAUDEAMUS a ajuns la ediția cu numărul 25 iar la finalul acestuia au fost înregistrate cifre de vânzări care au depăşit evenimentele anterioare de acest gen.
Standurile amenajate la Romexpo au fost populate de către cititorii înrăiți și nu numai, iar editurile prezente au încântat prin cele mai bune și delicioase titluri. Așadar, să vedem care au fost statisticile anului 2018 și implicit cele mai vândute cărți.
GAUDEAMUS 2018 – Cele mai vândute cărți
Orice om îi este teamă – Un partid, doi ani şi trei premieri – Radu Paraschivescu
Editura Humanitas a anunţat că a înregistrat aproximativ 1.400 de exemplare vândute din acest volumul recent lansat așadar, această carte a devenit un Bestseller GAUDEAMUS.
Autorul, Radu Paraschivescu, își prezintă carte ca pe un părăstas al României după doi ani de guvernare PSD, o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara. Dar nu numai. În acelaşi timp este și un instrument care măsoară trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute.
Scurt fragment: „Îşi bat joc de tine. Te fură, te învârt pe degete, te mint. Îţi castrează legile şi-ţi râd în nas. Te fac să-ţi fie ruşine să scoţi buletinul în aeroporturile lumii. Te tratează cu dispreţ şi, când li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu preşul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas. Trăieşti într-o ţară aflată în pragul cleptocraţiei, într-o democratură condusă de condamnaţi penal, de impostori şi de analfabeţi. Suporţi zilnic ruşinea de-a avea miniştri care nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor. Te revolţi şi îţi strigi disperarea în pieţe. Iar uneori încerci să scapi de sufocare râzând. Măcar câteva minute sau o oră.”
♦ De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi de Lucian Boia este al doilea titlu care a înregistrat vânzări foarte mari. În această carte istoricul român începe analiza de la Dacia antică continuând cu mitul unirii celor trei țări române sub conducerea lui Mihai Viteazul.
Concluzia este că această carte ar trebui parcursă de fiecare român și nu numai căci este o „poveste” care va dăinui mulți ani de cum în colo…
„România nu arată deloc bine: e afectată de mari întârzieri și de mari dereglări. Toate acestea, adunate, ar putea genera un amestec exploziv, de natură să pună în pericol inclusiv construcția națională. La 100 de ani de la Marea Unire, avem datoria să ne reparăm țara.”
Pe lângă cele două titluri care au fost primele pe lista de vânzări ale editurii, trebuie să mai menționez și Aşteptând o altă omenire de Gabriel Liiceanu, Două eseuri despre Paradis, de H.R.Patapievici și Transparență, primul roman scris de sibianul Radu Vancu.
Tatuatorul de la Auschwitz – Morris Heather
Și la categoria Humanitas Fiction / cărți de ficţiune străină editate de Humanitas au fost câteva titluri care s-au vândut în cantități mari.
Tatuatorul de la Auschwitz a fost cel mai vândut titlu din această categorie, devansând noul roman al lui Paulo Coelho (Hippie). Morris ne tulbiră cu o lectură care se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albastrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Astfel, ni-l prezintă pe Lale, un tânăr evreu slovac căruia i se oferă ocazia de a fi Tatowierer la Auschwitz. În acel moment, Lale înțelege că aceasta poate fi șansa lui de a supraviețui chiar dacă trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește însă, într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă.
Pont: Această carte a fost tradusă în peste 35 de țări și este în curs de adaptare TV.
Următoarele locuri în topul celor mai vândute cărți la GAUDEAMUS 2018 (Humanitas Fiction) aparțin titlurilor:
♦ Scara lui Iakov de Ludmilei Uliţkaia
♦ Copilul lui Noe de Eric-Emanuel Schmitt
♦ Suspine tandre de Yōko Ogawa
O zi de decembrie – Josie Silver
Și această editură a fost prezentă la GAUDEAMUS 2018 și a expus pe stand noutăţi editoriale de ficţiune străină, ficţiune românească, non-ficţiune şi cărţi cadou pentru copii.
Această carte din colecţia Damen Tango a fost una dintre cele mai căutate și pe bună dreptate deoarece se apropia Crăciunul iar această lectură este perfectă pentru nopţile lungi de iarnă.
O zi de decembrie este o poveste construită din dorințe neîmplinite, sentimente pătimașe și emoții aproape palpabile. Aici o întâlnim pe Laurie care este convinsă că dragostea la prima vedere e un mit învechit. Dar, într-o zi de decembrie prinsă într-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL. Așa ajunge personajul nostru să își petreacă un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Evident, nu îl găsește însă îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun.
„Chiar dacă ninge ca-n povești, nu suntem în Narnia. Suntem la Londra, în viața reală, unde inimile sunt frânte, învinețite, rupte, și totuși reușesc să bată mai departe.”
♦ Câteva motive să iubeşti viaţa de Matt Haig este încă un titlu care s-a vândut bine deoarece lectura cuprinde o depresie suferită la 24 de ani, transformându-se într-o carte inspiraţională despre calea prin care un om s-a întors de pe marginea prăpastiei.
Liliacul – Jo Nesbø
Grupul Editorial Trei s-a prezentat la GAUDEAMUS 2018 cu peste 700 de titluri cu reduceri între 15% şi 30%.
Liliacul a fost cel mai vândut titlu al editurii, fiind primul volum din seria Harry Hole. Sunday Times afirmă că acest volum este un debut de serie excepțional iar Scottish Express spune că Nesbø este un scriitor foarte înzestrat, care știe să construiască o poveste.
Deoarece nu am citit această carte (încă) și nu cunosc prea multe detalii despre subiect, o să atașez mai jos clasica descriere.
Alte cărți care au fost în centru atenției sunt:
Un apartament la Paris – Guillaume Musso
Povestea mea – Michelle Obama
21 de lecţii pentru secolul XXI – Yuval Noah Harari
Restul cărților prezentate și totodată cele mai bine vândute titluri de la Târgul de carte GAUDEAMUS 2018, se pot achiziționa din următoarele librării online Libris, Cărturești, Elefant sau eMAG.
Cate carti interesante. Le-am adăugat si eu in wishlist.
Ce titluri interesante! Un apartament la Paris l-am citit și mi-a plăcut tare mult!
Un apartament la Paris – Cartea pe care vreau sa o citesc de ceva timp, dar la care nu am ajuns 🙁 Multumesc de recomandari!
Tatuatorul de la Auschwitz mi-a captat atentia! Ma bucur ca am dat de acest articol pentru a mai prinde cateva recomandari bune!
Tatuatorul de la Auschwitz l-am găsit din întâmplare într-un Inmedio. L-am capturat imediat 🙂
In 2018, cartile cu tematica istorica au inregiatrat o crestere semnificativa. Consider ca este un aspect pozitiv. Targul Gaudeamus ajuta foarte mult in cresterea numarului de cititori.
Sunt de acord cu tine. Tare mă bucur să văd că, anual, târgul de carte este din ce în ce mai populat
O zi de decembrie si cartea lui Michelle Obama vreau si eu sa le citesc!
O zi de decembrie este superbă. La Michelle încă nu am ajuns…
Michelle Obama m-a surprins plăcut din recenziile văzute, aș vrea să o citesc.
Toate sunt interesant și bune de avut în biblioteca personală.
Foarte interesante carti. Multumesc de prezentare, ajuta foarte mult sa alegi.
Nu am ajuns la târg, însă tocmai am adăugat două cărți pe lista de dorințe: Un apartament la Paris – Guillaume Musso și Povestea mea – Michelle Obama. Musso este unul dintre scriitorii mei preferați. Pe Michelle Obama am admirat-o întotdeauna, așadar este musai să-i citesc și cartea. 🙂
Mutumim pentru artciol. Este foarte interesant. As vrea tare mult sa citesc Michelle Obama -povestea mea.
Toate mi se par foarte interesante, dar ma atrage in mod special un apartament la Paris ?
Tatuatorul de la Auschwitz vreau sa o citesc si eu neaparat.O am de ceva vreme pe wishlist si mi se pare foarte interesanta
Am pus ochii pe cateva carti. Cea cu 21 de le tii o am acasa, dar e pe lista de asteptare?
Probabil pe unele nu le-as fi ales daca eram in cautare de carti. Cartea lui Michelle Obama si Un apartament la Paris mi-ar placea sa le citesc 🙂
Anul trecut am ratat Gaudeamus si tare rau imi pare. Abia astept Bookfestul, sa vedem ce noutati mai apar.
As vrea sa citesc ”un apartament la Paris”, m-a atras mult descrierea
Vreau și eu să citesc Povestea mea. Chiar dacă am observat ca este un munte de carte, sunt curioasă de continui ei, de ideile care vor fi subliniate pe parcursul lecturii.