Cratima – când și de ce o folosim

0
145
views

Tot ce trebuie să știi despre cratimă alinas.ro

Astăzi este despre cratimă 🙂 Da, da.. acel semn ortografic care ne dă mari bătăi de cap.

Ei bine, această cratimă nu este atât de „afurisită” pe cât o credem noi iar dacă cunoaștem anumite „reguli” (dacă le pot numi așa) folosirea acesteia este floare la ureche.

Ce trebuie să știm

Cratima:

  •  redă în scris rostirea împreună a două cuvinte alăturate, marcând grafic contopirea sfârșitului vocalic al unui cuvânt cu începutul vocalic al cuvântului următor sau alipirea unui cuvânt la cuvântul următor ori la cel precedent.

ex: m-așteaptă (mă așteaptă)

  • servește la despărțirea cuvintelor în silabe
  • se folosește la scrierea cuvintelor compuse având dublu rol: indică legătura dintre termenii componenți și marchează rostirea împreună a cuvintelor alăturate. (Cluj-Napoca, ochiul-boului)
  • se folosește (în anumite situații) la scrierea unor derivate cu prefixe (ex-director, ex-ministru) sau a unor derivate cu sufixe (shakespeare-ian, P.S.D-ist)
  • leagă disinența sau articolul hotărât enclitic de cuvinte cu aspect neobișnuit, pentru limba română, ca rostire ori ca scriere (lead-uri, P.R.-ul)

Folosirea cratimei poate fi facultativă sau obligatorie. Facultativă atunci când se poate alege între scrierea cu cratimă sau cea fără (cam evident, nu?). Totuși, scrierea fără cratimă corespunde unui ritm mai lent al vorbirii, caracteristic, de regulă, rostirii literare în general și stilului solemn în special.

Scrierea cu cratimă redă rotirea împreună a cuvintelor ca în vorbire cotidiană. Ca urmare, dacă nu corespunde unor intenții stilistice ori a unor necesități impuse de ritm (mă refer la poezie), folosirea cratimei de tip facultativ în scris, trebuie evitată.

Cât despre folosirea obligatorie, aici lucrurile stau în felul următor:

1. Când pronumele personale, formă neaccentuată (mi-, ți-, i-, te-, ne-, le-) și pronumele reflexiv (și-) sunt urmate de un verb auxiliar sau de pronumele personal neaccentuat „o”. (exemplu: mi-a, ți-aș, și-o)

2. Când pronumele (mi-, ți-, i-, ni-, vi-, li-, și-) sunt urmate de pronumele neaccentuat în acuzativ „i” (exemplu: mi-i, ți-i)

3. Când pronumele „i” și „o” sunt precedate de formele verbale de imperativ (prinde-i), conjunctiv (facă-i) și condițional-optativ (ar citi-o)

4. Când pronumele neaccentuat „i” stă după un substantiv sau după o prepoziție care se construiește cu genitivul (haina-i, de a-i propune)

5. În toate împrejurările în care apare forma „i” a verbului a fi (dacă-i, nu-i)

6. În cazul prepoziției compuse de-a din locuțiunile adverbiale și din numele unor jocuri ale copiilor (de-a lungul, de-a șoarecele și pisica)

7. Când pronumele personale neaccentuate mă, vă și pronumele reflexiv se sunt urmate de un verb auxiliar care începe cu o vocală sau de pronumele neaccentuat „o” (m-aș, v-ar)

8. În cazul prepozițiilor întru, dintru, printru urmate de un cuvânt care începe cu o vocală (într-un, dintr-o)


 

Ia o cratimă, e gratis 🙂

Cratima – când și de ce o folosim
5 (100%) 2 vote[s]
"Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii." - Colin Turner
DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.