Alt cuvânt pentru dor este volumul II al seriei Nu te împiedica de mine, te implor, o serie plină de emoții, sentimente, umor și ironie.
După ce am terminat de citit Nu te împiedica de mine, te implor, am rămas cu un gust de „mai vreau” și am așteptat cu nerăbdare continuarea poveștii dintre Ana și doctorul Ivan. Așteptarea a fost lungă dar a meritat căci acest nou volum mi-a stăvilit dorul de Ana și de ironiile pe care autoarea le strecoară în text.
Știți care a fost primul lucru pe care l-am remarcat când am primit cartea? Că este mai groasă față de volumul precedent, fapt ce m-a bucurat enorm. Cu cât mai multe pagini cu atât mai bine. Și, desigur, am apreciat și coperta frumoasă care a rămas în ton cu povestea și cu vibrațiile transmise.
Revenind la recenzie, în Alt cuvânt pentru dor, Ana se întoarce la clinică ocupând postul de psiholog, urmând ca după o scurtă perioadă de acomodare, să relaționeze cu pacienții „cazați” acolo. Odată cu mutarea în clincă, Ana ocupă un loc și în inima lui Iv, dragostea celor doi devenind molipsitoare.
„Dragostea este ca soarele, străluceşte puternic, dar, când îi vine ceasul, apune. Nu ai ce face.”
În noul volum am observat o evoluție a personajelor, acestea devenind mai mature și mai dezinhibate, însă pastrându-și aciditatea din cuvinte precum și umorul demențial. Pe Ana am găsit-o mai sigură pe sine, mai „guralivă” și mai puternică emoțional. La Iv m-am bucurat să descopăr latura romantică și grijulie, dezbrăcându-se de mantaua omului de nepătruns pe care o purta în primul volum.
Primele zile petrecute la clinică par desprinse din paradis însă, un element foarte important al trecutui iese la suprafață iar Ana și Iv sunt prinși în capcană. V-am făcut curioși, nu? Tocmai de aceea o să vă dezvălui o mică parte din începutul haosului însă nu și rezolvarea acestuia deoarece asta trebuie să aflați singuri.
„Iubirea e ciudată. Cupidon e o prostie din basme, inventată cu scopul de a zăpăci şi mai mult minţile fragile. Sau, dacă există, este un drăcuşor care se joacă la întâmplare cu săgeţile din dotare, apoi se distrează de mama focului de grotescul operei lui.”
Haosul este Simona, soția lui Iv, o femeie foarte frumoasă care este internată la clincă. Ana decide să se ocupe de cazul ei fără să știe prea multe detalii despre aceasta, cu atât mai puțin faptul că în acte este soția iubitului său. La prima întâlnire, Simona părea pierdută în gânduri, bolnavă și foarte departe de realitate, însă prea mult nu s-a putut preface căci privirea demonică a înghițit chipul angelic. Iv a intervenit în „consultația” Anei iar aceasta s-a terminat destul de dur pentru ambele părți. Punctul culminant a fost subliniat de schimbul de replici aicide dintre cei doi îndrăgostiți precum și de plecarea Anei la celălalt bărbat, plecare încheiată cu o evadare la malul mării.
„— Știi pe dracu’! Nu știi nimic!
— Te rog, Ana, calmează-te, nu mai țipa…
— Hai să fim realiști, Iv. Mi-am schimbat toată viața pentru tine. Și la ce bun? Nu știi ce-mi faci acum spunându-mi asta…”
Iar asta nu este tot! Simona se dovedește a fi plină de surprize iar termenul „demonic” e puțin spus daca dorim să îl folosim pentru a o descrie deoarece este capabilă de orice atâta timp cât reușește să distrugă relația dintre Ana și Iv.
Se pare că trecutul amândurora naște multe semne de întrebare, afectându-le relația. Cu toate acestea, Ana și Iv sunt dispuși să lupte pentru sentimentul suprem și dornici să depășească orice obstacol. Dacă vor reuși cele două personaje să se mențină pe linia de plutire și să se bucure de iubirea lor frumoasă veți afla citind această carte.
Citește și: Interviu cu Georgiana Vâju
Ca o ultimă bifă, mai adaug și că mi-a plăcut acțiunea acestui volum, care s-a menținut simplă și plăcută chiar dacă de această dată autoarea a introdus și scene mai vulcanice, picante sau agitate. Relatarea este din prezent însă se îmbină frumos cu amintirile trecutului, prilej prin care noi, cititorii, putem descoperi frămâtările fiecărui personaj.
În concluzie, vă recomand Alt cuvânt pentru dor, și, desigur, întreaga serie a Georgianei care, vă asigur că vă va ține cu sufletul la gură până la următorul volum.
P.S: Hai cu volumul III !
Lectură Plăcută!