Tudor Arghezi, pe numele său real Ion Nae Theodorescu, a fost un scriitor român a cărui operă poetică a reprezentat și reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române.
Tudor Arghezi este cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului dar și pentru faptul că a fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română.
În anul 1896, Arghezi a debutat publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, cu pseudonimul „Ion Theo”, iar la scurt timp de la debut, Macedonski afirmă despre poet următoarele:
„Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”
Poetul nostru a influențat persoane importante precum: Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction, Tudor Vianu și Mircea Cărtărescu. Admirator al simbolismultui, Tudor Arghezi tratează cu aceași atenție și modernismul sau poporanismul, fiind unul dintre autorii de prim rang din perioada interbelică.
Primul sa carte de poezie, “Cuvinte potrivite” apare în anul 1927 (cu întârziere) iar în 1931 apare volumul de versuri “Flori de mucigai”, care este legat de anii de detenţie. Cu privire la valoarea operei argheziene, critica literara a fost împărțită iar generațiile mai în vârstă (tradiționaliștii) i-au denunțat poeziile pe motiv că acestea sunt vulgare și imorale. În schimb, cei care apreciau arta modernă l-au văzut pe Arghezi ca fiind o revelaţie. După o viață tumultoasă, Tudor Arghezi pășește în altă lume în anul 1967 beneficiind de funeralii naţionale. Cu toate că prin povestea sa au trecut 10 ani de respingeri, recluziune și oscilări între diverse regimuri, Arghezi a murit considerat unul din marii poeţi naţionali.
Niciodată Toamnă
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternut e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în tarmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.
Puțin din Cuvinte stricate…Pentru mine nu sunt stricate, sunt pictate cu dor, durere și dorință.
Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Și s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge și să joace
Dar beția le-a prăvălit încoace.
Nu mai știu ce spun și îs
Bolnave de râs.
S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărțișor,
Și-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite și neroade
Din salcii nici verzi.
Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Și pe cobză deștele.
Hulește-le!
Dacă vă e dor de tumultul lui Arghezi, de emoțiile pe care le transmite, vă reamintesc că frumosul lui poate fi achiziționat de pe Libris.
