Suflet golit de dor – Din Cutia lui Yv

„Astăzi, sufletele noastre sunt goale

și un vid murdar dansează printre ele.

 Astăzi, sufletele noastre sunt reci

și amorțite-n somn intens.”

În toată călătoria mea mi-a fost teamă să descopăr pustiul, nimicul și tăcerea. Acel tip de tăcere care te sedează, te hipnotizează și te sufocă. M-am temut ca negrul să nu-mi acapareze sufletul și să îl arunce undeva departe, atât de departe încât să nu mai poată fi găsit. M-am temut de cele două tălpi care pășesc singure spre infinit simțind fiecare pietricică de nisip pe piele. Și continui să mă tem neștiind dacă sunt la început, la sfârșit, dacă mă afund sau dacă scap.

Nu vreau să ating pustiul dar îl descopăr încet în suflet. Și țip de durere căci nu e nimic acolo. Și mă rog de inimă să-mi bată din nou cu disperare, să tresară și să simtă. Vreau să se zbată, să te cheme și tu să o mângâi.

Ne-am golit sufletele, trupurile și simțurile dar ne rămân visele, ne rămân momente și bucăți de povești trăite. Am adunat basme și emoții care îmi hrănesc pulsul slăbit. E frânghia de care m-am legat ca să înving pustiul.

-Dacă mâine s-ar termina, dacă mâine nu am mai exista, care ar fi cel mai mare regret al tău?

-Că nu te-am iubit îndeajuns. Că nu ți-am privit ochii atât cât aș fi vrut și că nu mai am timp.

-Am spus doar unul, cel mai mare…

-Tu, Victor. Ești regret și dorință în același timp. Un întreg Univers prin care eu, sunt doar un trecător.

-Yv, tu ești stăpâna lui, la tine e cheia, inima și răsuflarea.

Nu, nu e un film. Eram noi când încă nu știam ce înseamnă nimicul, tăcerea și dorul. Eram noi, construindu-ne basme din cele mai frumoase și dăruindu-ne apusuri.

Citește și: Confesiuni – Din Cutia lui Victor

Să aduni întreg cerul pentru mine, așa cum mi-ai promis, să culegi stele și să mi le lipești de suflet ca să umpli golul care dăinuie. Să-mi iubești sufletul așa rătăcit, amorțit, moale și uneori inert.

Ce Simțim, Din Cutia lui Yv