Păpuși vol III este cea mai nouă scriere semnată de Florina Sanda Cojocaru, este cartea pe care am citit-o în urmă cu câteva zile, cartea după care mă adun greu, tare greu.
Înainte de toate, trebuie neapărat să-i transmit Florinei Cojocaru mulțumirile mele pentru că mă încântă cu povești unice, cu frumos, pentru că știe că sunt însetată după scrierile sale și nu mă uită, pentru că nu își irosește talentul și oferă totul.
Și uite că la aproape 2 ani de când am citit volumul II din Păpuși, autoarea m-a surprins cu continuarea acestuia. Am deschis cartea fără să răsfoiesc volumele anterioare, fără să îmi citesc măcar recenziile pentru că am avut convingerea că încă am totul întipărit în minte și așa a și fost. Și nu, nu e deloc ciudat pentru că asemenea poveste, trăiri, dureri, toate se agață de tine și le simți în timp, rămân ca un fel de reminder sau învățătură.
Îmi amintesc că după ce am citit primul volum așteptam cu nerăbdare continuarea acestuia deoarece speram că lucrurile se vor așeza frumos pentru Georgia, că acel volum va puncta împlinirea și fericirea ei însă m-am înșelat. Autoarea l-a continuat cu aceeași duritate iar când am ajuns la ultimele pagini mai voiam. Din nou am așteptat următorul volum dar de această dată am știut că nici în acesta nu voi descoperi câmpii verzi sau fluturi colorați. Pur și simplu am știut pentru că, citindu-i toate scrierile Florinei am învățat că nu vinde povești ci realități iar realitatea după cum bine știm, niciodată nu este roz. Acesta este și unul dintre motivele pentru care vă recomand să o citiți. Cărțile sale sunt magice, e ca și cum o mână invizibilă iasă din carte, te prinde de guler și te trage cu totul în poveste. Îți pune viața în față, cu bune și cu rele iar tu, cititorule, ești un spectator mut, legat de mâini, un spectator care și-ar dori să intervină să schimbe jocul, să aline dureri.
Câteodată, îmi doresc să te pot uita, să înțeleg că viața poate trece și departe de tine…Dacă mă doare dorul de tine și nu știu altfel să îmi fiu?
Tot în dureri am reîntâlnit-o pe Georgia (nu spun că nu sunt regăsite și momente de împlinire sau bucurii însă, cealaltă față a vieții domină aceste volume), în doruri și dorințe multe. Boala revine iar de această dată simte că nu îi va putea face față, că nu mai are suficientă putere să lupte și că cel mai simplu ar fi dacă moartea ar vizita-o în somn, ar fi ca o trecere dintr-un vis în altul. Decide să nu spună nimănui, să nu le împovăreze sufletul și celor dragi, să-i lipsească de griji într-un fel. Dar scrie, scrie mult, scrie ce o doare, ce își dorește, ce simte. Îl îndepărtează și pe David iar el se lasă îndepărtat din pricina orgoliului, decizie pe care o va regreta până în ultima sa clipă.
Un accident sau dorință, nu știm, îi curmă suferința Georgiei iar ea rămâne vie doar pe buzele celor dragi. Cristi e băiat mare acum, voinic, puternic, un adevărat om de afaceri care a rămas să aibe grijă de Claudia.
Claudia, și ea s-a transformat într-o adevărată femeie, o frumusețe rară care încearcă să guste câte puțin din viață pentru a-și găsi locul. Pleacă în străinătate, întâlnește diverși oameni de la care deprinde învățături sau rămâne cu regrete, cade în plasa viciilor, se ridică și merge mai departe. Cochetează cu cariera de fotomodel însă realizează că banii nu au valoare atunci când sufletul este singur. A întrerupt legătura cu Magda, cea mai bună prietenă a sa, deoarece aceasta a decis să se căsătorească cu Cristi chiar dacă știa că acesta nu o iubește.
După cum am menționat și în recenziile trecute, Păpuși este un roman extraordinar de complex, cu o incredibilă variație de personaje unice, fiecare cu propriul caracter, cu propria poveste și propriile dureri.
La fel este și Magda. Mulțumită că a reușit să fie lângă blondul ei mult adorat însă tăcută și spășită. Știe că Cristi o înșală cu diverse femei, știe că sufletul lui a dezvoltat o pasiune nebună pentru Claudia, suferă în tăcere, nu îi cere mai mult decât i-a promis și își joacă foarte bine rolul de soție perfectă. Desigur, la un moment dat este și ea atrasă de partea infidelității, din dorința de a se simți frumoasă, adorată, femeie. Aventura nu se termină deloc bine însă vă las pe voi să descoperiți acest aspect.
Nici Cristi nu scapă de norii întunecați și realizează cât de mult a însemnat Magda pentru el abia atunci când o pierde. Rămâne doar el cu fetița nou-născută și cu o mie de gânduri. Și, ca și cum, toate acestea nu sunt suficiente, primește și vestea accidentului Claudiei.
Bărbatul îi păzește somnul, o așteaptă să revină la viață însă când o face, picioarele nu o mai ascultă, rămâne într-un scaun cu rotile și de aici începe lupta către o nouă viață.
Da! Este uimitor romanul Păpuși, un carusel (așa cum am mai afirmat) al vieții, al destinului. Uimitoare sunt si drumurile pe care le țese autoarea, uimitoare sunt toate trăirile personajelor, suferința lor dar și scurtele momente de bucurie care le încarcă sufletul.
Așa cum bine știți, niciodată nu scriu complet despre o carte pentru că, aleg să scriu doar despre cele bune care îmi ung sufletul iar aceste cărți bune, povestite cap-coadă ar strica farmecul lor. Păpuși este o carte bună, extraordinar de bună și este esențial ca cititorul să parcurgă toate aceste stări cuprinse în cuvinte, să cunoască pe îndelete fiecare personaj în parte, să simtă în rând cu ei, să iubească, să urască.
Deci, aveți foarte multe de descoperit, personaje emblematice despre care nu am pomenit, vieți care au plecat mult prea devreme distruse de vini sau tristețe, destine scrise greșit sau prea dure, decizii pripite, greșite chiar și orgolii. Totodată veți descoperi sau înțelege mai bine titlul acestor romane. Păpuși este un adevărat simbol gândit cu finețe și multă grijă de la început până la sfârșit, gândit surprinzător de bine.
Vor rămâne păpușile. Cele trei. Purtând durerile și fericirile mele.
Cât despre final, da, acesta a conturat în sfârșit o ușoară urmă de liniște după atât de multe ploi, furtuni, zbucium. Am răsuflat ușurată abia la ultima pagină însă nu am putut să nu privesc în urmă și să mă gândesc dacă a meritat. Au rămas amprente, cicatrici și suflete cu dureri. Chiar și așa, ăsta-i frumosul din scrierile Florinei: realitatea, nu te ține în brațe ci îți dă drumul în mijlocul vulcanului.
Nu știu dacă poveștile există, dacă sunt inspirate, adunate de la suflete atât de chinuite dar, doar citind toate acestea m-am simțit epuizată. M-aș bucura să nu existe, să fie totul un rod al imaginației însă, dacă există, mă înclin în fața acelor eroi!
Aștept cu nerăbdare, ca de fiecare dată, un noi proiect semnat Florina Cojocaru!
P.S: Păpuși volumul 3 se poate achiziționa de AICI
