O zi de Decembrie este exact așa cum afirmă Marian Keyes, cea mai înduioșătoare poveste de dragoste.
În perioada sărbătorilor, rețelele de socializare erau împânzite de acest titlu frumos așa că, mi-a spus că nu trebuie să îl ratez. Am ezitat să comand cartea online deoarece în acea perioadă comenzile întârziau foarte mult însă, spre norocul meu, am ochit-o într-un Inmedio în timp ce îmi cumpăram cafea.
Acum, după ce am parcurs-o, nu regret deloc că nu m-am bucurat de reducerile librăriilor online deoarece să o citești este o adevărată plăcere. O zi de Decembrie este scrisă de Josie Silver, o romantică incurabilă care și-a cunoscut soțul în clipa în care l-a călcat pe picior din greșeală, chiar când acesta împlinea 21 de ani. Deci cartea promite, nu?
Ei bine, această poveste este despre Laurie James, tipa care nu crede în dragoste la prima vedere dar care chiar se îndrăgostește de tipul pe care îl zărește în stația de autobuz. Magnetismul dintre ei a fost foarte puternic chiar dacă timpul a fost scurt, iar scânteile iubirii s-au jucat cu amândoi în același timp. Laurie rămâne lipită de geamul autobuzului rugându-l în gând pe băiat să o urmeze iar el, el o zărește din cealaltă parte a geamului, rămâne inert pentru scurt timp iar când iși ia inima în dinți și decide să fugă spre autobuz, acesta o ia din loc urmându-și traseul obișnuit. Astfel cei doi se pierd iar Laurie își conturează în suflet ochii pe care nu-i mai poate uita. Și da, s-a îndrăgostit la prima vedere pe 21 Decembrie 2008.
Ajunsă acasă, Laurie îi povestește colegei de apartament care îi este și cea mai bună prietenă, despre această întâmplare și decid împreună să îl caute pe necunoscutul după care suspină Lu. Astfel, Laurie și Sarah îl caută pe misteriosul băiat timp de un an de zile, cutreierând străzile și cafenelele din Londra. În tot acest timp viața își urmează un curs firesc pentru ambele fete însă Sarah, mai norocoasă sau mai dezghețată, îl întâlnește în lift pe băiatul visurilor ei. Aceasta așteaptă până la petrecerea de Crăciun pentru a i-l prezenta cele mai bune prietene.
Adevărata acțiune a romanului abia acum începe căci Jack, iubitul Sharei, este chiar băiatul pe care Lu îl căuta cu atâta disperare, băiatul care o privea cu intensitate din stația de autobuz. Ambii se recunosc dar decid să păstreze secretul iar de aici până la a ne apropia de o viață haotică mai este doar un pas.
Lu este măcinată de vinovăție chiar dacă se bucură sincer pentru prietena ei căci nicicând nu o mai văzuse atât de fericită. Astfel Jack devine o prezență constantă în viața celor două iar eroina noastră îl acceptă ca și prieten chiar dacă, într-un moment de slăbiciune, cei doi ajung în punctul de a se săruta cu foc. Anii trec, inimile rănite nu se vindecă.
„Sarah e cea mai bună prietenă a mea din lumea întreagă și, oricât m-ar durea, n-am să țin pe ascuns cartoline prin care să-i spun lui Jack O’Mara, fără speranță sau vreun scop anume, că pentru mine este perfect și că inima mea zdrobită îl va iubi întotdeauna.”
Punctul culminant îl marchează călătoria pe care o face Laurie în Thailanda unde îl întâlnește pe Oscar, un tip fermecător pe care îl numește oaza ei de liniște. Se îndrăgostesc și se întorc împreună la Londra. Jack este vizibil gelos chiar dacă încă are o relație cu Sarah iar noi, cititorii, putem observa că bucăti din inima lui Lu au rămas păstrate pentru Jack.
Când este pe punctul de a se mărita, Laurie îi mărturisește adevărul despre Jack prietenei sale și de aici începe un adevărat fiasco. Reușește Lu să aibă o viață liniștită alături de Oscar? Cum reacționează Sarah la auzul întregii povești? Dar cu Jack cum rămâne? Toate acestea le veți afla dacă parcurgeți O zi de Decembrie. Un singur lucru vi-l mai pot dezvălui: povestea secretă de iubire dintre Lu și Jack se întinde pe zece ani de zile, zece ani în care doar se privesc tăcut, zece ani în care nu-și rostesc ceea și-ar dori să rostească.
„Chiar dacă ninge ca-n povești, nu suntem în Narnia. Suntem la Londra, în viața reală, unde inimile sunt frânte, învinețite, rupte, și totuși reușesc să bată mai departe.”
O zi de Decembrie este un profund jurnal de iubire, este un test, un amalgam de emoții care doar se împrăștie, nu dispar. Întreg romanul este despre iubire și sacrificii, despre prietenie și pierderi, despre cum tot ce-i frumos și pur poate rezista timpului fără promisiuni ori înțelegeri.
Lectură Plăcută!