Recenzie Nu mă tem – Silviu Urdea

Cere Oferta Cărții

 

Nu mă tem este al doilea roman publicat de autorul Silviu Urdea, roman care are la bază idei fantastice și o putere absolută asupra minții cititorului.

Ceea ce m-a făcut să îmi doresc să citesc romanul Nu mă tem, a fost următoarea afirmație: „Un roman unic, întunecat și sinistru. O carte pe care nu poți să o lași din mână până la ultima pagina. Trei ore în care nu mai respiri.” Și da. Parcă am uitat să respir căci am fost prinsă în decorul nebun pe care Silviu Urdea îl introduce cu atâta lejeritate în lectură.

Decorul nu a fost singurul element care m-a captivat. Acțiunea s-a jucat și ea cu respirațiile mele iar eu am ajuns într-un punct în care m-am îndepărtat complet de realitate. Eram acolo cu Filip simțind și trăind în același ritm.

Nu mă tem este un roman de doar 286 de pagini (îl voiam mai lung) dar, credeți-mă că cele 286 de pagini sunt o adevărată savoare. Nu mă gândeam că un thriller o să mă prindă însă, cele 22 de capitole au reușit acest lucru.

Încă din primele pagini facem cunoștință cu Filip, un tânăr care se află într-o situație bizară. Acesta nu este doar strâns legat de un pat ci și înconjurat de multe ustensile medicale. Tânărul personaj nu știe cine este, de unde vine și încotro se îndreaptă. Nu știe nici măcar ce caută în acel pat sau ce anume l-a împins în acest coșmar.

Ihrin este doctorița care apare în scenă după câteva pagini și nu este orice fel de doctoriță ci una nebună care a fost dată afară de la fostul loc de muncă pe motiv că avea un comportament foarte anormal. Ihrin, în vârstă de 40 de ani, are numeroase „calități”: urâtă, ciudată, sperietoare de bărbați.

Filip, confuz, îi cere tot felul de explicații doctoriței însă, aceasta în loc să îl „lumineze”, îl afundă și mai tare în necunoscut. Ihrin îi mărturisește că ceea ce își dorește este să îl vindece. Cu „stomacul lipit de spate”, Filip primește în loc de hrană câte o perfuzie. Acesta este și momentul în care chinurile iau naștere deoarece lui Filip i se administrează un tratament cu electroșocuri. Să nu mai vorbim de faptul că personajul nostru este privat de anumite „drepturi”, ba mai mult, este lăsat să facă pe el.

Chiar dacă Filip începe să audă voci (care îl sfătuiesc și îl încurajează să scape din mâinile doctoriței), acesta nu este atât de tăntălău precum pare la prima vedere și încearcă să o mulțumească pe Ihrin pentru a căpăta cât mai multe informații referitoare la viața sa, și totodată, pentru a reuși să se elibereze din calvar.

Cred că v-am povestit deja suficient despre această lectură încât să vă stârnesc curiozitatea. Ce credeți că se va întâmpla cu Filip? Va reuși să scape de Ihrin sau își va aștepta sfârșitul? Toate acestea le puteți afla într-un singur mod: citind Nu mă tem.

În concluzie, prin intermediul romanului Nu mă tem, Silviu Urdea a creat un univers înspâimântător, sinistru și dur. Partea frumoasă este că în același timp, autorul a presărat și puțin umor astfel încât să ne mai descrețească frunțile pe care le plimbăm în întunericul paginilor.

Umor și duritate? Replici din Nu mă tem

„Să revenim. Îți povesteam despre stră-bunicul meu că era genul de om care dădea bani la cerșetori.

-Dar nu mă interesează.

-Taci, nu mă-ntrerupe. Odată, când eram tânără fecioară, am fost la casa unde am crescut. Am ciocănit și am întrebat dacă pot să mă uit înăuntru. Au spus nu și mi-au trântit ușa drept în nas…

– De aia ai mutră de canal.”

„Preț de un moment a rămas tâmpit de uimire. Apoi a început să fie cuprins de furie. Furie ce i-o datora întru totul, nimănui altuia, decât lui Tăciune. Motanul se fandosea în jurul turnulețului din pantaloni.”

 

„-Ce să simt, că nu mă mai simt nici pe mine, darăminte pișchiciurile astea. Vai, o să mor, se văicări în continuare.

Dintr-o dată , Ihrin fornăi din nări ca un porc. Părea că adulmecă aerul.”

Lectură Plăcută!