Recenzie Nebunul Alb – Allex Trușcă

Nebunul Alb este romanul de debut al lui Allex Trușcă, autorul care se joacă cu lejeritate atât cu elementele fantastice cât și cu cele reale, îmbinându-le în cel mai frumos mod.

Nebunul Alb este despre vise și magie, despre călătorii fantastice, premoniții, putere, luptă și creaturi mitice. Întreaga poveste are la bază o bătălie nebună dintre bine și rău, lumina dorind să învingă întunericul.

Autorul a împărțit cartea în 6 capitole, fiecăruia atribuindu-se un nume care stârnește curiozitate. Acestea sunt: Trezirea, Simfonia răului, Uniți putem învinge, singuri murim, Îngeri și vrăjitoare, Oameni și vrăjitoare, iar cel din urmă, Și totuși, există speranță.

 

De mult îmi dorisem să ajungă această carte la mine și, recunosc că atunci când am primit-o, l-am legat pe Nebunul Alb cu centura de siguranță de teamă să nu-mi scape. Și bine am făcut căci am avut ocazia să mă aventurez într-o lume magică sau mai bine spus, într-un joc de șah complex și bine gândit. Sandra Coroian a avut mare dreptate când a spus că aici, în această carte, „șah-ul nu mai e doar un simplu joc de strategie.”

“Lumea era doar o tablă imensă de joc pentru doi stăpâni, unul Bun şi unul Rău, însă la fel de cruzi. Un joc în care cei doi se odihnesc pentru o mie de ani, iar apoi la finalul partidei, învingătorul distruge lumea învinsului. Apoi, reaşează piesele şi se pregătesc din nou, la fel de sadici, pentru o nouă încleştare.”

Ca să înțelegeți mai bine, o luăm cu începutul. Personajul pe care îl urmărim în acest roman este Erin, un tânăr modest care a crescut la țară, un tânăr care îndrăznește să viseze și să aspire deoarece „dintotdeauna știuse că îl așteaptă un destin măreț.” Țelul său era să construiască o altă Cetate, ca mai apoi, să cucerească întreaga lume.

Nebunul Alb alinas.ro

Totul a început în ziua în care a revenit pe meleagurile copilăriei și a decis să revadă Statuia. “Monumentul” avea aripile crepate și era prins în mijlocul bălăriilor însă, ceea ce l-a uimit au fost lacrimile din ochii statuii. Șoapta: ”Amintește-ți! E timpul să te trezești! Află cine ești, încă mai ai o șansă!” e cea care îi dă viața peste cap și îl pornește în aventura la care suntem martori noi, cititorii.

Nebunul Alb este un roman care urmărește pas cu pas viața lui Erin, bătălia dintre cele două puteri, Necromații, Vrăjitorii și Întunericul. Tot aici, descoperim și elemente din mitologie, mutări specifice șahului și multă înțelepciune.

Nu v-am povestit încă despre Zaira, ființa micuță cu ochii mari și negrii și despre felina acesteia, Fortuna nu? Ei bine, va trebui să vă puneți pofta în cui sau să descoperiți singuri citind Nebunul Alb căci nu am de gând să vă dezvălui nimic mai mult. Serios acum! E genul e roman care trebuie citit nu povestit pentru că merită iar vouă, nu vă pot lua plăcerea de a descoperi o poveste frumoasă, relatată cu pasiune. În concluzie, recomand cu drag această lectură garantându-vă că nu vă veți plictisi.

Acesta tocmai a devenit citatul meu preferat 🙂

Cărțile au suflet, știi? Și la fel ca și oamenii, ele se deschid cu adevărat doar în fața celor cărora își doresc să le descopere, celor care stăruiesc să le înțeleagă. Poate că trebuie să le citești de zece ori și, de fiecare dată, vei găsi un alt sens…

Lectură Plăcută!

2 COMENTARII

Lasă un răspuns