Întoarcerea este primul volum al seriei Am murit, din fericire ( AMDF ) al autoarei Theo Anghel, care ne oferă o lectură antrenantă, plină de umor și magie.
Prin intermediul volumului Întoarcerea, Theo Anghel ne introduce într-o lume fantastică în care, doar un om plin de idei și cu o imaginație formidabilă ne-ar putea conduce. Omul acesta este Theo!
Încă de la începutul cărții facem cunoștință cu Oriana, o tânără de 19 ani care a crescut în grija mătușii Aimee. Despre părinții săi nu știe nimic concret ci a rămas cu gândul că au părăsit-o încă de la naștere. Tot din primele file descoperim și umorul presărat de autoare, umor de care ne vom bucura pe tot parcursul seriei.
“Ai ochii mamei tale! Cât de enervant sună asta? Nu simțeam deloc că am ochii altcuiva, ba chiar îi simțeam cât se poate de ai mei.”
Eroina noastră, Oriana, moare într-un accident stupid chiar în ziua nunții ei. Dacă pentru oricine acesta este sfârșitul, pentru Oriana traiectoria continuă. Corpul îi rămâne inert, nemișcat, însă sufletul se pregătește pentru o lungă și neașteptată călătorie în care află ca a fost aleasă drept recuperator și că viața ei nu s-a sfârșit ci abia acum începe.
Proaspăt numită recuperator de suflete, Oriana se întoarce pe Pământ ( Chaos ) împreună cu doi îngeri dăruiți de Divinități. La aventurile ei iau parte Abel si Ama ( îngerul rău și îngerul bun ) precum și alte personaje pe care Theo Anghel le introduce cu măiestrie în poveste.
Întoarcerea este mai mult decât un roman deoarece putem observa lecții de viață care stau așezate cuminți printre rânduri. Tot aici descoperim ignoranța provenită uneori din sufletul oamenilor, răutatea celor din jur și compasiune pentru semenii noștrii. Într-un cuvânt, Întoarcerea este despre realitatea de zi cu zi, cu bune și cu rele.
Prin intermediul scrierii sale, Theo ne va lăsa cu multe întrebări fără răspuns, curiozități și incertitudini. Gându ne va rămâne capitiv undeva departe pentru multă vreme și nu îl vom putea readuce înapoi decât cu mari eforturi.
Pentru că mi-a placut atât de mult primul volum al seriei Am murit, din fericire, am continuat lectura cu Chaos și Dincolo. După ce voi savura întreaga serie revin cu noi impresi despre această lume fantastică în care îmi face plăcere să călătoresc.
Verifică disponibilitatea cărții la Libris, Cărturești, Elefant și la Editura Quantum.