Frumuseți monstruase este romanul care împletește ingenios genurile literare pentru ca noi, cititorii, să avem parte de câte puțin din toate condimentele care ne vor satisface pofta de lectură.
M-am îndrăgostit de scrisul Marinei Neagu când am citit primele 2 volume ale seriei Urlet în tăcere iar dorul m-a condus direct către singura carte de-a ei pe care nu am citit-o: Frumuseți monstruase. M-am bucurat că am găsit același stil lejer și ușor de digerat, aceeași acțiune antrenantă care te ține în suspans și bineînțeles, nelipsitul umor care, se pare că devine specific autorilor editurii Quantum Publishers (de asta îi citesc cu drag).
Frumusețea monstruasă este tânăra Lara care, conform Profeției este și demon și înger. Înainte de toate, Lara este o Umbră iar frumusețea ei este atât de răpitoare încât cu greu trece neobservată. Diferența dintre Lara și „suratele” ei o sublinează inima din pieptul său (latura umană) precum și faptul că aceasta nu își extrage energia din ființele umane, secătuindu-le de viață.
Lara a fost crescută și protejată de un preot-gardian care a învățat-o cum să își țină în frâu latura întunecată și pornirile demonice. Totul a mers bine până când Lara a împlinit 18 ani și a fost nevoită (din nou) să își schimbe școala pentru a se ține departe de cei care o vânează. Ce nu știe încă este faptul că Valea Îngerilor este adevărata capcană dar și locul în care se nasc noi începuturi.
„M-a crescut, m-a învățat tot ceea ce trebuie să știu ca să mă pot apăra de gardieni și, cel mai important, cum să evit să devin un monstru.”
La noua școală Lara își întâlnește „perechea” predestinată, pe tânărul Adrian care este „păcătos de frumos”. Pentru că lucrurile nu pot merge bine încă de la început, celor doi le ia ceva timp pentru a se accepta chiar dacă atracția dintre ei este evidentă și simțită din plin. Corpurilor celor doi se agită la o simplă atingere iar bătăile inimilor prind viteze de neimaginat.
„Stând aici cu tine, ținându-te în brațe și știind că ești a mea, am realizat că nu trebuie să mor ca să ajung în Rai.”
Tot la școală o întâlnește și pe Clarissa, colega prietenoasă care știe cum să-i prezinte fișa fiecărui coleg. Lara este avertizată și în privința celor trei colege fițoase numite și cele 3 A-uri (Aura, Ana și Anemona). Toate aceste personaje joacă un rol foarte important în povestea Marinei, reușind să amețească frumos mintea cititorului care, sunt convinsă că nu poate anticipat cele ce urmează.
Ca să vă mai tentez puțin, vă spun că totul se schimbă la întoarcerea părintelui Iulian care este ucis pentru a nu dezvălui marele adevăr, un adevăr care o protejează pe Lara, care poate salva lumea și mai ales, care poate distruge Regina. Cum care Regină? Personajul ăla malefic de care nu vă pot povesti nimic, ăla care induce cititorul în eroare deoarece identitatea o aflăm abia spre final și vă asigur că până atunci nu veți ghici cine este.
După ce ne adâncește suficient în mister, Marina potrivește fiecare piesă a acestui puzzel iar lectura se transformă din deliciu în dependență. Sincer, nu știu dacă autoarea s-a gândit să continue această poveste prin intermediul unui nou volum însă, mie mi-a lăsat loc de interpretare și aș citi cu plăcere noile aventuri ale Larei.
Lista cărților scrise de Marina Neagu o găsești AICI.
În concluzie, Frumuseți monstruase este acel gen de lectură la care ai mai adâuga pagini, acel gen de lectură pe care vrei să o termini cât mai repede dar în același timp vrei să mai guști din frumoasa poveste. Vă recomand cu drag atât Frumuseți monstruase cât și celelalte romane ale autoarei. Și vi le recoman de pe acum și pe cele care nu au apărut încă dar care sunt convinsă că îmi vor plăcea la fel de mult.
Lectură Plăcută!
Si mie mi-au plăcut toate cărțile autoarei. O prezentare frumoasă!
Multumesc! Eu una, abia astept viitoarele scrieri 😛