Ferestrele întunericului Volumul 2
Și uite cum Ferestrele Întunericului transformă luna Mai, și așa împovărată de ploi, nori negri și atmosferă Bacoviană, în luna tristeților. De ce spun asta? Pentru că fix acum 3 ani, tot în luna Mai, am citit primul volum din acestă serie. O poveste care te doboară și se joacă cu sufletul tău, sentimentele devenind un carusel: când îți împovărează sufletul, când te umple de putere și curaj… Dar nu o spun într-un mod negativ. Din contră! Să poți să redai o poveste atât de amplă și reală ( în sensul că poate să fie povestea ta, că poate ai trecut și tu prin pasaje din ea, că viața nu este mereu o armonie) e mare lucru, e talent, e experiență și chemarea cuvintelor, inspirație și mai mult.
Încă de la începutul volumului reluăm povestea Electrei. O găsim mai matură, la fel de curajoasă, pansând aceleași răni și căpătând chiar și altele noi. Îi cunoaștem fetița, singurătatea care a îmbrățișat-o în toată perioada sarcinii cât și după. Visul de familie neîmplinit încă.
Cu toate că se descrie ca fiind o persoana fară intenții de a-și face prieteni noi, singuratică, Electra are un magnet de bunătate care îi atrage pe cei din jur. Astfel, colega ei de maternitate se lipește de ea, devenind nașa fetișei. Așa îl cunoaște și pe Claudiu iar lista persoanelor care apar treptat în viața și în jurul ei nu se opește aici. Este un roman complex, și îmi mențin ideea de la prima recenzie, construit cu atenție și măiestrie.
Acesta surprinde momente profunde emoțional și reflexive, construit pe introspecție, dialog interior și amintiri dureroase legate de pierdere, identitate și trecerea timpului. Îl cunoaștem mai profund pe George. Vulnerabilitatea iese la suprafață, cu întrebări brute precum „Oare o să-i doară pe cei dragi plecarea mea?” sau „Ce rămâne în urma mea?”. Stilul este confesiv, cu un ton atât de sincer, aproape terapeutic, ca o scrisoare nerostită.
George este și el un personaj complex, conturat cu grijă și presărat cu dureri. Nici viața lui nu a fost ușoară însă întâmplările din ultima perioadă îl dau complet peste cap. Ca un adolescent, își caută sensul, deși nu este. Nu știe cine a fost și cu atât mai puțin încotro să se îndrepte. Nu își amintește de împăcarea cu tatăl său, nu își amintește de femeia pe care a iubit-o și căreia i-a dăruit un copil. Privește copila neștiind că împart același sânge. Electra luptă. Asta a făcut mereu. Are răbdare dar până când? Își mai recunoaște omul în gesturile prezente?
Unul dintre capitolele mele preferate este „Marea cea mare”, unde sunt evocate amintiri din copilărie, cu mama și bunica, la mare. Emoția vine din contrastul dintre inocența de atunci și luciditatea maturității de acum. Marea devine simbol al trecerii, al unei lumi care nu mai e, dar care continuă să pulseze în memorie. Este scris cu căldură, melancolic, dar cu note poetice, mai ales în imaginea „un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”.
Nu știu dacă v-am mai spus însă, când o citesc pe Florina Sanda Cojocaru am impresia că citesc un clasic. Scriitura dânsei îmi permite să-i văd sensul chiar dincolo de substanță, și fără să îmi dau seama trec de pe direcția Recenziei către cea a unui comentariu literar. Astfel că nu mă pot abține să nu evidențiez temele prezente aici precum: pierderea, timpul, dragostea, identitatea… Se trăiește cu recunoștință, cu frică, chiar și cu uitare. Nevoia de sens, prezentă peste tot.
„Tot bulgărașii ăia vechi… Tot aceeași plajă. Nisipul e la fel.” — nu e despre nisip, ci despre faptul că timpul schimbă totul, mai puțin dorul.
Autoarea scrie intim, simplu, dar cu profunzime. Dialogul interior alternează cu scene vizuale scurte, pline de simbolism. Nu avem explicații, ci emoție brută, filtrată prin fragmente de conversații și gânduri care trădează o luptă tăcută cu trecutul și cu sinele.
Ferestrele Întunericului, care este și cartea pe care visează Electra să o scrie, nu este doar despre ea, nu este despre un singur personaj. Este despre un cumul de vieți și trăiri, o grămăjoară de destine care se împleticesc unele cu altele. Unele rămân, altele pleacă pentru o perioadă sau pentru totdeauna.
Moartea este un subiect des întâlnit în cele două volume. Dispariția neașteptată. Durerea și revenirea.
Ferestrele Întunericului se poate comanda de AICI.
Ferestrele Întunericului nu este doar despre întuneric. Avem și speranță, valori și bunătate. Putere, iertare și voință.
Povestea Electrei trebuie trăită, simțită. Să o descoperiți singuri, să analizați, să învățați. Poate că nu este o recenzie clasică și nu am dat nici un spoiler, nu am descoperit prea mult acțiunea. O să fiți uimiți de cât de populat este acest roman de personaje. Fiecare cu o poveste. M-am oprit mult asupra sentimentelor și a stilului autoarei de a așterne povești pe hârtie. Am trecu prin povestea ei, a Electrei, și acum 3 ani iar ceea ce te face să simți, a rămas neschimbat. Florina Cojocaru a continuat pe același stil, cu aceleași emoții. Personalitatea fiecărui personaj este aceeași, a păstrat același contur fin stabilit încă de la început chiar dacă acestea au evoluat.
Recomandare: citește cu inima deschisă. Dar nu uita s-o închizi la loc după.
Ferestrele Întunericului este fără doar și poate o călătorie interioară – romanul unei deveniri, o călătorie pe care vă recomand să o descoperiți în totalitate.
Florina Sanda Cojocaru m-a purtat prin mii de stări și sunt foarte recunoscătoare pentru această ocazie. Vă mulțumesc și vă apreciez! Acesta este drumul pe care trebuie să îl urmați iar eu aștept cu nerăbdare următoarea călătorie.
