Recenzie Ephialte. Începutul unui coșmar – Cristinne C.C

 

Ephialte.Începutul unui coșmar este romanul de debut al autoarei Cristinne C.C, un roman fantasy care ne aventurează într-o lume uimitoare.

Cristinne C.C ne deschide porțile unui Univers acaparat de Oameni, Ephialte și Umbre, un Univers de care nu îți vei mai dori să te îndepărtezi căci începi să îl îndrăgești încă de la primele file.

Ceea ce mi-a stârnit curiozitatea pentru acest roman a fost chiar titlul deoarece ma dus imediat cu gândul la bătălia de la Termopile în care, un localnic pe nume Ephialtes i-a trădat pe greci atunci când le-a arătat perșilor o cărare care ducea chiar în spatele taberei grecești. Așadar, mă întrebam dacă tratează oarecum un subiect asemănător sau nu.

Indiferent la ce mă așteptam eu să găsesc printre file, după primul capitol am fost „wow” și am simțit puțin regret pentru că am amânat atâta citirea acestui roman.  Și pentru că niciodată nu e prea târziu, m-am bucurat să pot păși alături de Alis într-o lume frumos conturată de către autoare.

Cristinne ne-o aduce în prim plan pe Alisia Iacob, o tânără impulsivă, un Ephialt novice care abia ce a trecut de Inițiere. Pentru că, nu cu mult timp în urmă Alisia era om, nu se descurcă prea bine în fața noului statut, și se pare că nu evită deloc să intre în bucluc.

„Oamenii ne considerau pe noi, ephialtele, făpturi frumoase, ispititoare, dar nu cred că eram foarte diferite de ei ca înfățișare. Poate doar pentru că nu ne îmbolnăveam și nu mâncam toate prostiile, pielea noastră își păstra frumusețea naturală.”

În roman întâlnim și alte Ephialte care contribuie la acțiune și la firul poveștii (frații Alisiei: Dania,Felix și Marcus), dar și Umbre puternice, de temut, care sunt dușmanii Ephialtelor.

Umbrele sunt ființe lipsite de expresie, care se pot mișca foarte repede și care se hrănesc cu energia Ephialtelor, lăsându-le efectiv fără vlagă și provocându-le dureri de neimaginat. V-am spus că în lumea lui Cristinne sunt și oameni, nu? Ei bine, aceștia sunt conștieți de existența celor două forme de viață și, chiar dacă Ephialtele se hrănesc cu energia oamenilor, acestea nu o fac într-un mod brutal căci puneau stăpânire doar pe acea energie provocată de frică.

Ephialte. Începutul unui coșmar duce acțiunea mai departe și ne poartă până la Capri Seconda unde Theon Novac, un om de afaceri influent, desfășoară experminete atât pe Ephialte cât și pe oameni, fiind aliat cu Umbrele. Tot acolo ne sunt dezvăluite câteva mistere iar printre acestea se numără și boala DMD (Degenerative Malak Desease), vinovată pentru împuținarea oamenilor. Oare cine se ascunde în spatele acesteia?

ephialtes alinas.ro

În Capri Seconda ajunge și eroina noastră Alis, însă întemnițată, legată și pusă la dispoziția Umbrelor pentru ca acestea să se hrănească cu energia ei. În acea temniță, Alisia îl cunoaște pe colegul ei de celulă, pe Andreas, care este om. Cei doi fac o echipă grozavă căci reușesc să pună la cale un plan care îi scapă de acel calvar.

Lucrurile se întorc oarecum în favoarea lor iar întorși acasă, aceștia nu au venit cu mâna goală ci cu Max, tipul atrăgător care a capturat-o pe Alis. În continuare acțiunea devine tot mai palpitantă și fără să îți dai seama, tu, cititorule, uiți să respiri, să clipești și să trăiești în prezent.

Ephialte. Începutul unui coșmar are tot ce îi trebuie pentru a te ține captiv printre coșmaruri și umbre dar și pentru a te face să îndrăgești pe loc scrisul frumos al Cristinnei.

Cristinna C.C. ne oferă o lectură care se parcurge ușor, personaje complexe, umor, multă acțiune și imaginație din belșug. Oh! Am uitat să vă spun. Fiecare capitol din acest roman începe cu versurile lui Eminescu însă, nu versuri alese la întâmplare ci bine gândite și așezate exact acolo unde trebuie.

Finalul lecturii m-a lăsat cu multe întrebări plus o nostalgie amară căci abia ce mă obișnuisem cu Alisia și cu această lume fantastică și a trebuit să mă despart de ei prea repede (am terminat cartea într-o singură noapte căci nu o puteam lăsa din mână). Care este rolul lui Max în toată această poveste și ce se va întâmpla în continuare cu echipa minune, Alis și Andreas, vom afla în următorul volum care nu va întârzia să apară.

Până atunci, vă recomand cu drag să vă lăsați purtați de Cristinne C.C. într-un fantasy uimitor.

P.S: Caută cea mai bună ofertă verificând disponibilitatea cărții și la Libris, Elefant sau Editura Quantum Publishers.

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru exemplarul oferit spre recenzare!

Lectură Plăcută!

Lasă un răspuns