Recenzie Dresoarea – Cristina Nemerovschi

0
111
views

Dresoarea

Dresoarea este ultima carte semntă de Cristina Nemerovschi pe care am citit-o și, din nou, am ajuns la aceeași concluzie: cărțile Cristinei sunt lecții de viață de la început până la sfârșit, cărțile Cristinei sunt menite să ne pună pe gânduri, să ne schimbe, să ne oblige să fim observatori și să trăim în rând cu personajele.

Dresoarea este o poveste altfel, dură dar sensibilă pe alocuri, puternică și emoționantă în același timp. Înainte să încep această lectură am studiat puțin coperta care m-a atras ca un magnet și am fost convinsă că îmi va plăcea ceea ce găsesc printre file. Nu am fost deloc surprinsă când mi-am dat seama că nu pot lăsa această carte din mână.

Dresoarea Cristinei este Ludmila, o tânără puternică și hotărâtă care își are originile în Ucraina. Satul din care provine este descris cu măiestrie iar cititorul și-l poate imagina la perfecțiune. Pe parcurs, este descrisă copilăria Ludmilei, cu traume și abuzuri, o copilărie în care părinții nu au știut să fie părinți, aceasta crescând într-un mediu umil și trist. De aici se trage și hotărârea care o conduce în prezent, eroina noastră construindu-și un fel de zid în jurul carierei sale.

Una peste alta, Ludmila a reușit să evadeze din lumea ei sărăcăcioasă și a ajuns să fie dresoare la circul de pe Aleea Circului din București. Ea se ocupă cu dresajul animalelor fioroase și este extrem de apropiată de leoaica Shakira și de tigrul bengalez Ruslan, considerându-i copilașii ei. Chiar dacă trecutul îi este plin de amintiri și imagini dureroase, întunecate, la job Ludmila este foarte prietenoasă cu colegii, cu publicul și cu toți cei care sunt în jurul ei.

„Iubirea de care am fost lipsită întreaga mea copilărie, iubirea care a fost înlocuită cu lovituri, frică, nesiguranță, s-a adunat într-un glob multicolor în pieptul meu și scânteiază, trimite căldură în jur.”

Am putea spune că viața acesteia o ia pe un făgaș normal însă, există ceva ce nu-i dă pace, o persoană pe care o caută de ani de zile, o ființă dragă pe care speră să o revadă cândva, să știe că este bine și, mai important decât asta, să știe că este în viață. Este vorb despre Oksana, sora ei iubită, persoana pe care o iubește necondiționat. Surpriza este că, Oksana o găsește pe ea însă intențile sale nu sunt tocmai pașnice…

Și… aici mă opresc căci orice detalii aș mai povesti, sunt convinsă că vă va strica lectura. Nu am povestit nici despre Vitali, băiatul din vecini sau despre dragostea pe care Ludmila o întâlnește la circ însă nu-mi fac griji căci veți descoperi singuri toate aceste detalii și o să fie delicios :).

În concluzie, recomand Dresoarea deoarece tratează teme diferite, le sublinează și le despică pe toate părțile. Recomand această lectură deoarece avem ce învăța din povestea Ludmilei și nu numai.

 

Lectură Plăcută!

Votează acest articol
"Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii." - Colin Turner
DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.