Don’t cry, just fly este un roman născut dintr-un cântec, un roman care te injectează cu adrenalină, păstrând suspansul până la final.
Don’t cry, just fly este romanul pe care l-am așteptat o bună bucată de vreme (de când autoarea îi anunțase titlul) însă această așteptare a meritat căci povestea din spatele coperții este originală cu iz de exotic și frumos. Și dacă nu mă credeți, este suficient să citiți rândurile lui Theo Anghel pentru a vă convinge că această carte merită citită :).
„Georgiana Vâju este un fin cunoscător al firii umane. Toată această cunoaștere face minuni în scris. Poveștile ei capătă o dulceață pe care cititorii o asimilează cu aviditate, fie că este vorba de istorii de amor sau, cum e cazul acestui roman, Don`t cry, just fly, acțiune cu sufletul la gură, condimentată generos cu momente de un erotism tulburător.”
Încă de la prima pagină am cunoscut-o pe Ambra, o tipă care duce o viață aparent banală. Ambra este o casieră tipică și are o relație care s-a cam lovit de barierele monotoniei, instalându-se treptat frustrarea. Visul ei este să cânte și astfel, luând decizia să își urmeze visul, viața ei se schimbă. Chiar dacă se luptă cu anxietatea, care îi cam dictează viața, Ambra are puterea de a ieși din relația ei toxică și curajul de a semna un contract pentru postul de cântăreață pe un vas de croazieră numit Destiny.
Numele vasului, cu siguranță nu a fost ales la întâmplare căci chiar schimbă destine iar pentru eroina noastră este exact ceea ce trebuie pentru a ieși din banal, pentru a învăța să trăiască din nou și pentru a se bucura de viață așa cum merită.
Una peste alta, interviul de angajare este trecut cu succes iar Ambra pășește cu încredere pe vas (și cu pastilele la ea). Acolo, îl întâlnește pe Alex, un solist fermecator care îi dă fiori. Alex reușește să o cucerească pe Ambra cu rapiditate iar atracția dintre ei are o descriere tare picantă :). Această iubire se conturează tot în jurul cântecului Don’t cry, just fly – Reamonn, ceea ce este un lucru minunat căci autoarea, Georgiana Vâju păstrează cu delicatețe o liniaritate perfectă pe tot parcursul romanului.
Punctul culminant se declanșează în momentul în care Ambra descoperă cine este Alex cu adevărat și tot atunci începe adevărata aventură. Alex, pe lângă faptul că este fermecător și un solist talentat, se mai ocupă „ocazional” și cu traficul de droguri. Ambra este contrariată însă, decide să rămână lângă el și să îl ajute să iasă din toată această afacere. Totul sună bine până acum însă, înainte ca cei doi să gândească un plan, poliția i-a cu asalt vasul și Alex ajunge în arest. Totul este dat peste cap și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, Ambra descoperă o nouă personalitate a lui Alex dar nu înainte de a se aventura nebunește în această poveste și de a trece chiar și printr-o răpire.
Verifică cea mai bună OFERTĂ a cărții, la Libris.
V-am făcut curioși,nu? Nici nu am de gând să vă povestesc despre această parte a acțiunii căci este atât de antrenantă încât cu greu vă veți mai desprinde de carte. Despre enigmaticul Nickolas, roul său sau cine este cu adevărat Alex, veți descoperi doar citind romanul Don’t cry, just fly.
Concluzia? Mi-a plăcut acest roman și am recunoscut cu ușurință stilul autoarei, umorul și detaliile picante. Am apreciat și felul în care au fost conturate personajele și mai ales, faptul că autoarea a reușit să o schimbe pe Ambra pe parcurs, permițându-ne nouă, cititorilor, să fim martori la evoluția acesteia.
P.S: Nu știu ce planuri are autoarea, însă mie mi-ar plăcea o continuare!
Lectură Plăcută!