Recenzie Dacă aș rămâne – Gayle Forman

Totul se schimbă într-o dimineață de iarnă din pricina unui accident de mașină în care este implicată toată familia Miei. Singurul rămas încă (aparent) în stare bună este radioul mașinii din care se aude muzica preferată a Miei în timp ce sufletele celorlalți membrii se pregătesc de o călătorie lungă. Mia devine un martor mut la toată scena dureroasă, văzând cum părinții și fratele său sunt luați de echipajul salvării. Forfota din jurul ei precum și această situație bizară o duc cu gândul la un vis și încearcă din răsputeri să se trezească la realitate.

Fizic, Mia nu este treză ci spiritul ei este cel care se lovește de imagini sensibile. Vede cum este luată de salvare iar răspunsul pe care îl caută nu întârzie să apară: este în comă. Ea trebuie să decidă dacă rămâne sau pleacă, dacă dorește să lupte sau să se declare învinsă.

„Mama și tata au avut posibilitatea să decidă? Este greu de crezut că au avut timp să ia o hotărâre atât de importantă și nu-mi pot imagina că au ales să mă lase singură. Și cum rămâne cu Teddy? A vrut să plece cu mamă și tata?”

Starea intermediară a Miei îi permite să vadă și să audă tot ce se petrece în jurul său. Chipul îndurerat al lui Adam, încruntarea și lacrimile bunicilor, precum și îngrijorarea celei mai bune prietene ar trebui sa fie suficiente pentru a-și dori să lupte, însă Mia tot nu-și găsește forța necesară pentru a se îndepărta de familia sa și de toate amintirile care-i unesc. Să fie chimia dintre ea și Adam mai puternică decât greutatea acestei decizii? Vă las pe voi să descoperiți finalul citind această lectură.

Plusuri și Minusuri (personale) pentru Dacă aș rămâne

+

Ce mi-a plăcut la romanul Dacă aș rămâne este faptul că autoarea s-a jucat frumos cu muzica și mai ales cu violoncelul, plasându-l în cele mai importante momente din viața personajului principal. Muzica este chiar cheia centrală în jurul căreia se desfășoară atât evenimentele sensibilie, dureroase, precum și cele înălțătoare.

Un + primește și pentru că este menționat maestrul Yo Yo Ma, un violoncelist de excepție care, atunci când atinge instrumentul magic, spectatorii sunt copleșiti și invadați de frumos. Gayle Forman și-a unit personajele prin intermediul unui concert de-al maestrului și a construit-o pe Mia, modelând-o la fel de sensibil precum muzica lui Yo Yo Ma, dăruindu-i chiar și visul de a studia la Juilliard.

–

Știu. Este pentru prima dată când adaug minusuri într-o recenzie și asta datorită faptului că sunt câteva aspecte care nu m-au prea încântat.

După cum spuneam, subiectul pe care l-a ales Gayle Forman este unul destul de emoționant care sublinează fragilitatea vieții, curajul de a depăși obstacole, precum și dorința arzătoare de a-ți urma visurile. Deși mi-a plăcut această lectură și ideea în jurul căreia se învârte acțiunea, am simțit constant că lipsește ceva. Pentru mine, acel ceva se referă la cele 215 pagini grăbite care nu mi-au transmis fiorii pe care mă așteptam să-i simt învârtindu-mă în acest subiect. Consider că se putea insista puțin mai mult asupra sentimentelor Miei în momentul în care și-a dat seama că este orfană (nu. nu sunt critic. e doar o părere). Atitudinea ei mi-a părut puțin impasibilă, concentrându-se mai mult la alte aspecte decât la cele necesare.

O altă premieră pentru mine este să afirm că mi-a plăcut mai mult filmul decât cartea (deși am ținut neapărat să parcurg prima dată lectura). Între cele două (film vs. carte) sunt câteva diferențe iar ecranizarea a reușit să mă sensibilizeze mai mult decât rândurile lui Forman.

Indiferent de minusurile pe care le-am adăugat, această lectură rămâne una sensibilă și ușoară, care merită să fie parcursă. Dacă vă decideți să răsfoiți Dacă aș rămâne, trebuie să continuați neapărat cu volumul 2 Dacă te-aș găsi, o lectură care potrivit The Guardian este „un roman perfect! Poate chiar mai bun decât Dacă aș rămâne. Povestea se leagă și conduce spre finalul care oferă răspunsuri la multe întrebări.” 

Lectură Plăcută!