Recenzie #confuz – Alex Andronic

#confuz este prima mea întâlnire cu Alex Andronic și, așa cum afirmă Lorena Lupu, #confuz este un portret al energiei sălbatice, al confuziei mascate în obstinație, pe care numai la 20 de ani o poți trăi.

Pentru mine #confuz este… dar haideți să o luăm cu începutul 🙂

Când am primit această carte de la Libris, am studiat cu atenție coperta fumoasă care îmi punea muuulte semne de întrebare. Am admirat-o ce-i drept, căci este așa, ca o invitație către necunoscut.

Și chiar așa a și fost deoarece nici nu aș fi putut să ghicesc povestea pe care a conturat-o Alex. De la primele pagini răsfoite am început să îndrăgesc acestă lectură sau mai bine spus, scrisul lui Alex Andronic deoarece scrie atât de firesc, atât de familiar încât te pierzi printre file și nici nu îți dai seama cum ajungi la final… Pentru mine, întreaga lectură a fost așa, ca o călătorie cu trenul, un tren în care nu știu cum am ajuns dar din care am uitat să mai cobor.

Ca să o luăm cu începutul, trebuie să menționez că, #confuz nu este despre homosexualitate chiar dacă scenele sunt foarte deep și explicite pe alocuri, #confuz nu este despre răzvrătire ci chiar despre confuzie, despre acea confuzie pe care o întâlnim cu toții într-un anumit punct al vieții, despre cumpăna care ne obligă să alegem în ton cu societatea pentru că altfel, ne lovim de prejuecăți iar de cele mai multe ori sunt tare dureroase…

„Am ales, ani la rând, să fiu tot ce a vrut societatea să fiu. M-am urât pe mine însumi, în acelaşi timp în care am învăţat să-i urăsc pe ceilalţi pentru ceea ce sunt. Nu m-am vrut. Şi nu credeam că va veni ziua în care o să mă vreau. Ziua când voi fi eu, pentru mine. Ziua când voi înceta să aud ce mi se spune. Să văd ce mi se arată. Să simt ce mi se transmite. Toate astea, ca să fiu cum se cere.”

#confuz ni-l aduce în prim plan pe David, un tânăr care se satură să lucreze într-o firmă lipsită de organizare, alături de colegi incompetenți pe care trebuie să-i mențină pe linia de plutire. Astfel, într-un moment de tensiune maximă, David își prezintă demisia și, chiar dacă nu are nici un plan de viitor, se simte oarecum eliberat. Până în acest punct sună ca o poveste obișnuită, nu? Ei bine, adevărata acțiune începe odată cu vizita lui David la oftalmolog unde, se prezintă alături de Paul, cel mai bun prieten al său, deoarece este îngrozit de medici.

Toate bune și frumoase doar că, după vizita la medic, Paul îi mărturisește prietenului său că s-a îndrăgostit de asistentul plin de mușchi pe care l-a întâlnit în holul cabinetului. Paul este convins că și-a descoperit o nouă latură deoarece sentimentele sale pentru Oliver nu se pot compara cu ceea ce a simțit cândva pentru femei.

Lui David nu-i vine să creadă însă îi respectă decizia și nu îl îndepărtează de lângă el doar din cauza orientării sexuale. În tot acest timp, David are o aventură cu sora lui Paul, Andra, care rămâne însărcinată, veste care pare să-i trezească simțul maturității. Rămas fără job, eroul nostru apelează la ceva de moment care are să îi aducă câțiva bănuți, și anume, videochatul. Bine, bine, nu este orice fel de videchat ci videochat cu persoane de același sex…

Ce drum alege David să urmeze nu vă puteți imagina și nici eu nu am de gând să vă spun pentru că e ca și cum v-aș da cireașa de pe tort. Așadar, dacă sunteți curioși să aflați cât de departe merge povestea cu videochatul sau ce se întâmplă cu Andra și cu visele de proaspăt tătic, vă invit să citiți #confuz. Totuși, dacă sunteți plini de prejudecăți sau încuiați undeva în lumea bunicii, vă sugerez să ocoliți această lectură căci nu veți putea privi undeva sub rândurile scrise ca să-i înțelegeți esența.

„Viața e prea scurtă pentru a fi nefericit. Vrei să fii o altă umbră care trece indiferentă prin viață?”

În concluzie, îmi place Alex Andronic pentru că a avut suficient curaj încât să trateze un subiect care încă deranjează, un subiect care încrețește fețe de dezgust și care naște dezbateri. Îmi place pentru că dincolo cele 200 de pagini autorul a urcat pe un piedestal tot procesul regăsirii și al împăcării, un drum care are în prim plan propria persoană precum și exprimarea liberă.

hastagbravoAlex

Ah! era să uit, îmi place cum începe acest roman 🙂

„Dacă crezi că ești pregătit, încearcă să întorci pagina. Finuț! Mi-a spus cineva că filele cărților pot fi foarte sensibile. Undeva, pe orizontul lor, se aștern bucăți de suflet. Încearcă să nu clci pe ele.”

Lectură Plăcută!