Casa Îngerilor este scrierea care iscodește mizeria Parisului sau metoda lui Pascal Bruckner de a ne arăta orașul prin ochii personajului său.
Chiar dacă Casa Îngerilor a fost scrisă după 7 ani de pauză, Bruckner reușește să ne impresioneze prin această fabulă construită cu precauție care, aduce în prim plan sărăcia și ipocrizia oamenilor de pretutindeni.
Când am achiziționat această carte nu știam absolut nimic despre subiect și nici nu eram familiarizată cu scrisul lui Pascal. Recunosc că începutul m-a cam plictisit (introducerea nu se pune! mi-a dat fiori) însă, mânată de curiozitate am continuat să citesc iar spre surprindere mea, nici măcar nu mi-am dat seama când am ajuns la ultima filă.
Casa Îngerilor este o invitație în lumea lui Antonin Dampierre, un agent imobiliar care este obsedat de curățenie și de ordinea absolută. Tânărul disprețuiește oamenii străzii pe care îi mai numește și „scursurile societăţii” deoarece aceștia murdăreau imaginea Parisului și, după părerea lui, cerșetorii nu aveau dreptul să trăiască.
„Știi de cât timp e nevoie pentru ca cineva să ajungă vagabond? De câteva zile. Nu te mai speli, nu te mai bărbierești, nu-ți mai schimbi hainele, te lași în voia sorții și te duci la fund. Dacă nimeni nu-ți întinde o mână, ești pierdut. Ajungi la acel punct de unde nu mai există cale de întoarcere.”
Pascal Bruckner surprinde cu exactitate estetica decăderii, adevăruri care sunt ocolite, sentimente care prind viață fără să realizăm asta, precum și sărăcia mizeră care iscodește cele mai dure decizii. Chiar dacă nu am reușit să mă „lipesc” de personajul principal încă de la început, consider că Bruckner l-a construit frumos, cu precizie, oferindu-i complexitate. Mai mult decât asta, el realizează o adevărată psihologie a cerşetoriei pe care o cunoaștem datorită lui Antonin. Pentru el, cerşetorii sunt împărțiți în categorii: acei care ajunseseră astfel din cauza şomajului şi cei care „pluteau” în mizerie fără să își dorească să mai facă ceva cu și pentru viaţa lor.
„Deşeuri umane care abia se mai ţineau pe picioare şi se confundau cu propriile dejecţii”.
Titlul, Casa Îngerilor este chiar o reședință care se regăsește în poveste și este dedicată îngrijirii cerșetorilor, precum și a oamenilor străzii. Deoarece într-un final Antonin încearcă să se familiarizeze cu acești decăzuți, ajunge voluntar în Casa Îngerilor îngrijindu-i. Acolo o întâlnește pe Isolde, o filantroapă misterioasă, iar noi suntem invitați să urmărim cum se dezvoltă relația lor și încotro se îndreaptă destinul personajului principal.
Lista cărților scrise de Pascal Bruckner o găsești AICI.
În concluzie, Casa Îngerilor este un roman care merită citit deoarece ne prezintă o analiză a societății, a gândurilor, a condiției umane, precum și a propriei condiții sociale. Schimbările de perspectivă intensifică dorința de a termina lectura.
Vă tentez și cu câteva citate?
„Unele vieţi valorează mai mult decât altele.”
„Parisul nu mai era o sărbătoare, Parisul era un rahat. Poate că da, aici bătea inima lumii, însă o inimă plină de murdărie.”
„Într-o bună zi ajungi să nu mai urăști, nu din mărinimie, ci de lene, fiindcă ura consumă prea multă energie”.
„N-ai vreo doi euro?” – „Ba da, dar îi păstrez pentru mine.”
Lectură Plăcută!
