Proiecte în cadrul programului Viața la Pozitiv: Meniuri de Viață Pozitivă și Rețeaua Conexiuni Pozitive

0
1031
views

Viața la Pozitiv

„ Viața la Pozitiv ” este un program Educațional Internațional care a fost lansat la Sibiu în anul 2011 ( implementat de Asociația Positive Life și Colegiul Tehnic „Independența” Sibiu ). Inițial a fost vorba de o „fază” pilot dar mai apoi, au urmat numeroase ediții de succes care au atras un număr considerabil de ONG-uri și instituții școlare pentru tineret.

În acest an s-a ajuns la Ediția VI-a a programului care are un rol esențial în procesul de educație, susținând demersurile care pun în valoare gândirea critică, creativitatea, precum și dezvoltarea personală în programele educației formale și non-formale.

Motto: Iubește lumea ta! Crede în tine!

Crede în tine! În adevăr, în onoare şi demnitate, în miracolul cuvintelor! Îndrăzneşte să alegi: un stil de viaţă înţelept, împlinirea propriei meniri, „cheltuirea” timpului cu sens! Nu-ţi pune singur bariere şi limite! Fii acolo unde e nevoie de priceperea ta! Fii autentic. Fără măşti, carapace sau fără a crea ziduri. Fă RAI din ce ai! Învaţă pe cineva şi ceea ce eşti, nu doar ceea ce cunoşti! Caută căile spre LUMINA din tine! Şi păstrează mereu o bucată de CER senin deasupra vieţii tale!

M-am simțit onorată ( ca de fiecare dată ) să pot participa la evenimentul din cadrul programului “ Viața la Pozitiv ”, care a avut loc în Sala Festivă “Ioan Pop” a Colegiului Tehnic “Independența”, de altfel, un loc care îmi trezește necuprinse amintiri.

Întregul eveniment a fost dedicat oamenilor care știu să dăruiască fără margini, oamenilor care se implică social. În sala festivă, scaunele au fost ocupate de suflete care nu rămân indiferente la problemele cu care se confruntă societatea, suflete care știu să privească cu pozitivism fiecare încercare grea, dar mai ales, suflete care reușesc să schimbe destine și să ofere zâmbete.

Board-ul “ Viața la Pozitiv ” este format din oameni minunați care au reușit să pună bazele unei echipe solide. Aceștia sunt:

  1. Cosmin Chelcea – Fondator „ Viața la Pozitiv ”, Președinte Asociația Positive Life, Jurnalist, Consilier Dezvoltare Personală, Lucrător de tineret și Prof. Documentarist.
  2. Mirela Hanea – Director Colegiul Tehnic „Independeța” Sibiu.
  3. Dan Ardelean – Director Adjunct Colegiul Tehnic „Independența” Sibiu.
  4. Ramona Petrișor – Profesor, Reporter-Colaborator presă scrisă, Cofondator „Club Salve” – pentru activități extrașcolare și de timp liber, co-editor Revista „Salve”.
  5. Mădălina Badea – Profesor, Psiholog consilier școlar, co-editor Revista „Salve”.
  6. Mircea Prodea – Vicepreședinte Asociația „Positive Life”, Director general-fondator al Festivalului Internațional de Creație și Interpretare „Capitala Muzicală” Sibiu.
  7. Gheorghe Iosif Popescu – Tour Manager „ Viața la Pozitiv ”, membru al Asociației „Positive Life”.
  8. Andreea Caraghios – Asociația Positive Life.
  9. Claudiu Canciu – Profesor, Vicepreședinte Asociația Positive Life.
  10. Adrian Beu – Profesor, Psiholog consilier școlar, psihoterapeut.
  11. Simona Vlase – Profesor.
  12. Mihaela Zachman – Profesor.

În cadrul acestui frumos eveniment au fost lansate proiectele Meniuri de Viață Pozitivă și Rețeaua „Conexiuni Pozitive” în a cărei casă au intrat alți trei ambasadori care ne fac cinste. Este vorba despre Luminița Saviuc, Maria Moga și Teodor Pădurean, trei oameni minunați care au acceptat cu bucurie titlul de ambasador.

Să îi cunoștem mai bine:

Luminița Saviuc – este autor motivațional, omul care a conturat cartea “15 lucruri la care trebuie să renunțăm pentru a fi fericiți”. Acestă scriere a devenit cunoscută la nivel mondial iar Luminița este cunoscută drept “fata care aduce fericirea”.

Cartea se poate achiziționa de aici.

Mai multe lucruri despre Luminița cât și despre cartea acesteia, puteți afla accesând www.purposefairy.com

Maria Moga – este librar la Librăria Humanitas (Sibiu) dar și omul de la care a pornit ideea subteranei librăriei Humanitas din Sibiu, ca spațiu de lectură sau ca punct de întâlnire pentru cei care doresc să își împărtășească ideile.

Teodor Pădurean – este fondatorul Asociației Filantropice “Olivia” si Director Executiv al Fundației “Un copil, o speranță”. Acesta oferă un real sprijin proiectelor derulate de Asociaţia “Positive Life” şi Colegiul Tehnic „Independenţa” – în cadrul Programului Educaţional Internaţional „ Viaţa la Pozitiv ” şi în organizarea Festivalului Internaţional  de interpretare „Capitala Muzicală”.

Ambasadori Viata la Pozitiv

Pe această cale le transmit din nou felicitările mele și le doresc să își păstreze mereu pozitivismul,curajul, dorința și puterea.

Despre Proiectul Rețeaua „Conexiuni Pozitive”

Acest proiect se desfășoară la nivel național și este vorba despre o rețea în care se vor aduna oameni din educație, media, cultură și mediul de afaceri. În acest fel vor fi puse în comun atât idei cât și proiecte. Oamenii de afaceri vor putea alege unul sau mai multe proiecte pe care să le sprijine. Accesul în cadrul reței se face fie prin recomandare fie prin invitație.

Proiectul “Meniuri de Viață Pozitivă”

Trecând mai departe, vă povestesc despre un proiect drag mie, un proiect care mi-a bucurat sufletul. Este vorba despre proiectul „Meniuri de Viață Pozitivă” care a fost creat de Prof. Gloria Bucur în colaborare cu Prof. Daniela Mate.

Daniel Botea în Meniuri de Viață Pozitivă

Îi mulțumesc din nou doamnei profesoare Gloria pentru că mi-a oferit ocazia să recomand o carte tare dragă mie. Asadar, recomandarea mea este „Eu împotriva mea, un roman scris de Daniel Botea, autor care reușeste cu lejeritate să acapareze cititorii într-o lume plină de umor și sarcasm. De ce am ales acest roman? În primul rând pentru că este scris de un autor român ( și foarte talentat ) iar literatura română merită promovată din plin. Consider că avem lângă noi multe talente care încă nu au fost descoperite și nici valorificate. Apoi, l-am ales pentru că scrierea lui Daniel a prins viață în scopul de a reuși să stârnească interesul tinerilor pentru lectură. Și care lectură este cea mai potrivită dacă nu una plină de umor de calitate în care se strecoară și situații des întâlnite în viața de zi cu zi?

În plus,romanul lui Daniel Botea, Eu împotriva mea, a fost primit cu bucurie in familia Colegiului Tehnic „Independența” iar atât elevii cât și cadrele didactice se pot bucura de o lectură pe cinste.

Citește și: Revista Salve! Trecut și prezent fără bariere

Proiectul se desfășoară la nivel local iar prin intermediul acestor meniuri se va aduce în atenția comunităților cât și a turiștilor, titluri de cărți pentru suflet, cuvinte cu impact pozitiv, destinații din orașul Sibiu dar și titluri de filme motivaționale. Aceste „Meniuri de Viață Pozitivă” vor fi distribuite atât în aeroportul din Sibiu cât și in pub-uri.

Felicitări pentru inițiativă și pentru implicare!

Felicitări pentru lucrurile minunate pe care le faceți împreună!

Mulțumiri pentru că schimbați destine!

 

Viața la Pozitiv în imagini

Meniuri
19059853_1740145036012353_7112275655757292390_n
19059233_1740153589344831_8428683421108936054_n
19198254_1550829071617565_488068501_n
19198254_1550829071617565_488068501_n
19198254_1550829071617565_488068501_n
IMG_0967-800x533
IMG_1010-800x533
received_1397096793705129
received_1397096880371787
received_1397097433705065
received_1397097050371770
received_1397096897038452
19059375_1740153299344860_999705024234068765_n
19149167_1740153692678154_6091733451445279903_n
19149441_1550957188271420_7860213927183891217_n

 

Proiecte în cadrul programului Viața la Pozitiv: Meniuri de Viață Pozitivă și Rețeaua Conexiuni Pozitive
5 (100%) 2 votes

„Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii.” – Colin Turner

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns