Pierdut în Purgatoriu este romanul capcană care te atrage, te prinde, te zdruncină și, la final, îți dă drumul într-o mare de gânduri și întrebări.
Când am primit această carte de la Editura Quantum nu știam nimic despre Cosmina Posedaru și nici despre povestea care se află în spatele titlului Pierdut în Purgatoriu. Recunosc că m-a cam păcălit căci atât titlul cât și coperta m-au dus cu gândul la un fantasy venit din două lumi diferite. Până și numele personajului m-a făcut să îmi susțin primul gând și să aștept o magie, un bum, un ceva care să mă teleporteze direct în fantasy. Acea explozie nu a mai apărut și foarte bine a făcut! În schimb, Cosmina m-a purtat în realitate, m-a lovit cu trăiri puternice și m-a obligat să privesc în alt mod depresia.
Am citit Pierdut în Purgatoriu și timp de trei zile am încercat să-mi pun gândurile în ordine pentru a putea scrie această recenzie. Încă aștept să se alinieze… Sunt convinsă că aș putea scrie foarte multe despre această carte chiar dacă paginile sunt puține, aș putea aprofunda fiecare paragraf și fiecare trăire însă, vă garantez că ceea ce v-aș putea eu spune nici nu se compară cu plăcerea de a vă contopi cu Volk, de-ai simți frustrările, regretele și de a trăi împreună cu el toate dramele vieții sale.
Pentru mine, Pierdut în Purgatoriu este acel gen lectură în care nici nu contează unde este amplasată acțiunea, ci mesajul. Sunt absolut convinsă că autoarea putea la fel de bine să aleagă un moll, un circ sau o grădiniță ca fundal și tot la fel de bine putea să transmită mesajul dur. Și, ca să nu o mai lungesc, am să vă dau câteva detalii despre ce se întâmplă în spatele paginilor.
Romanul debutează cu Alexei Volk, un inspector al poliției din Catford. Volk este foarte bun în ceea ce face, împlinit atât pe plan financiar cât și referitor la carieră. Însă, cum nu le putea avea pe toate, Volk se adâncește tot mai mult în depresie, se lasă purtat de vocile din cap, nu mai cunoaște noțiunea de somn și este tot mai convins că existența lui trebuie să înceteze. Personajul nostru este conștient de situația în care se află și a încercat să se trateze însă fără succes.
După Alexei, o cunoaștem pe Artio Byrne, un psihiatru devotat care aprofundează problemele lui Volk și se oferă să îl ajute. Artio se mută în casa inspectorului pentru a-i oferi un echilibru dar mai ales pentru a încerca să îl vindece. Chiar dacă Artio îl supraveghează mereu, comunicarea nu-i prea reușește căci Volk nu este deloc o persoană deschisă și nu pare să facă eforturi prea mari pentru propria vindecare.
Monotonia celor doi este întreruptă de o serie de evenimente care au legătură cu trecutul. Artio este pusă la încercare de revenirea fostului său iubit dar și de o răpire groaznică. Alexei nu doar că o salvează dar își și dă seama de cât de puternică este Artio și de tot autocontrolul pe care îl are.
Găsește lucrurile distrugătoare din viața ta și eliberează-te de ele.
Cu toate acestea, într-o seară, Volk cedează și decide că este timpul să plece din această lumea. Din fericire Artio îl găsește la timp iar după ce reușește să îl salveze și acesta își revine, este oarecum obligat să-i asculte vorbele grele ale lui Artio, care este foarte dură în exprimare. Să fie aceasta palma de care avea nevoie pentru a conștientiza că nu este singur și că fiecare clipă merită trăită din plin? Dacă va reuși sau nu Artio să se strecoare în sufletul de nepătruns al lui Alexei Volk și dacă va reuși cu adevărat să îl salveze, vă las pe voi să descoperiți.
Îmi place Cosmina și stilul ei. Îmi place că a aborat atât de firesc o problemă gravă cu care se confruntă majoritatea tinerilor și nu numai. Îmi place că a vorbit deschis despre depresie, a disecat-o și ne-a oferit pe tavă toate elementele ei ascunse. Autoarea a reușit să mă transpună în pielea personajului, să-i simt fiecare frământarea chiar și vocile, și păianjenul care nu-i dădea pace. M-am simțit prinsă în purgatoriu, sufocată, și o disperată nevoie de aer.
Încă eram ca o oglindă spartă în mii de bucăţi şi eram conştient că va dura ceva până când cineva îşi va putea vedea reflexia umanităţii în mine. Dar lipeam încet şi sigur bucăţile înapoi, la locurile lor.
Pierdut în Purgatoriu are cele mai definite personaje, autentice și reale. Cosmina Posedaru nu s-a jucat cu ele ci le-a simțit sau, ele au simțit-o pe ea.
În concluzie, vă recomand cu drag acest roman. Îl puteti citi sau, îl puteți oricând dărui persoanelor care se luptă cu propriul zbucium. Mesajul este unul puternic, care te atinge cu duritate, te trezește și te emoționează.
Nu pot să închei această recenzie fără să punctez următorul lucru: Am savurat fiecare pagină și am învățat câte ceva la fiecare capitol însă, ultima parte, Nota autorului, am adorat-o pur și simplu. Pentru mine a fost lovitura de grație care m-a emoționat profund. Bravo, Cosmina!
Lectură Plăcută!
Wow, o recenzie superba! Te felicit pentru modul minunat in care ai scris despre carte.
Multumesc mult, Anca! :*