Noi și aștrii – Din cutia lui Yv

Mă gândeam la tine, cum probabil se gândește Soarele la Lună. Știam că ești undeva într-un colț de lume și speram să te gândești și tu la mine. Gândul zboară? Dacă ar putea ajunge la tine…dacă ar putea să îți șoptească încercările sufletului meu…Dacă.

Și dacă m-aș rupe în două și ți-aș trimite o parte din mine, m-ai primi? Mi-ai îmbrățișa coastele rupte și mi-ai alina rănile, uitându-le pe ale tale? Cu câtă putere m-ai strânge la piept și ai uita amăgirile? Dacă sufletu-ți cere, îndepărtează tot ce e rău și ia calea transparenței pentru câteva clipe. Uită de Stele și luminează numai pentru mine. Cât de frumos era…

Dragul meu, timpul nu e limitat. El se oprește mereu pentru cei care simt, jucându-se cu intensitatea și cu clipele. Minutele devin mai leneșe și ticăitul mai tăcut. Pentru noi, cei care avem parte de vibrație, timpul nu se mai măsoară. Uneori am impresia că ieșim chiar și din Univers. Sau poate îl creăm pe al nostru.

Mă gândesc la mine și la trăirile mele. Poate sufletul îmi e îmbătat de prea mult dor și vină, poate e doar un gând fugitiv în miez de noapte, o amorțire temporară. Poate se hotărăște inima să-mi doarmă, să se liniștească și să uite de tine.

Când mă voi trezi n-am să te mai caut în miile de chipuri care-mi încurcă calea, n-am să te mai chem dincolo de cer și n-am să te mai visez seara. Pentru noi nu cred că se mai oprește timpul dar ne vom vindeca căci avem atâta nevoie…

Vom continua să ne strigăm unul pe celălalt chiar dacă nu ne auzim. Cine știe…poate într-un anumit ceas, ziua se va contopi cu noaptea, Soarele își va întâlni Luna iar noi vom deveni doi amnezici cu sufletul curat. Abia atunci palmele tale le vor atinge din nou pe ale mele…

Citește și: Umbre și ecouri – Din cutia lui Yv

Ce simțim, Din cutia lui Yv