Nichita Stănescu este “un mare poet care, cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările și abilitățile lui a schimbat fața poeziei românești.”
Născut la 31 martie, Nichita Stănescu a fost poet, scriitor și esesit român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Unii critici literari îl consideră ”un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.”
Dragostea a trecut prin sufletul său de nenumarate ori iar fiorii erau mereu prezenți. Era o fire boemă, trăind din plin iubirea indiferent dacă era efemeră sau îndelungată. Nichita iubea frumosul, contemplarea și limba română pe care, el însuși o denumea “dumnezeiesc de frumoasă.”
“Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă.”
Poezia lui Nichita a reușit să depășească granițele țării într-o perioada în care foarte puțini scriitori reușeau să fie publicați în străinătate. Volumele sale de poezii au ajuns în Suedia, Iugoslavia, Bulgaria și Cehoslovacia.
Datorită talentului său dar și a creației de care a dat dovadă, Nichita Stănescu a primit numeroase premii în semn de recunoaștere a valorii poeziei sale, și anume: Premiul Uniunii Scriitorilor (1964,1969,1972,1975), Premiul Internațional „Gottfried von Herder” (1975), Premiul ”Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii ”Opera Magna” (1978), Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internațional de poezie de la Struga, Macedonia iugoslavă (1982). Asta nu este tot. În 1977 scriitorul suedez Arthur Lundkvist l-a propus pe Nichita Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
„Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.”
Cât despre viața personala și “situația” amoroasă, știm că Nichita Stănescu și-a trăit iubirile și s-a însurat de tânăr (la 19 ani) cu Magdalena Petrescu, a doua dragoste din adolescență și sora celui mai bun prieten. Această dragoste adolescentină a durat doar un an de zile apoi cei doi s-au despărțit.
Cuceritorul s-a recăsătorit în 1962 cu Doina Ciurea, cea care l-a inspirat în volumul “O viziune a sentimentelor”. Acest volum cuprinde cele mai cunoscute poezi de dragoste ale poetului. O altă mare iubire a sa a fost poeta Gabriela Melinescu, cu care a avut o relație care a durat 10 ani, până când Gabriela s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu un editor suedez și a părăsit România. Despre această iubire Nichita spunea: ”Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului”.
Ultima sa dragoste a fost Dora, o studentă de doar 22 de ani pe care Nichita a cunoscut-o la vârsta de 45 de ani. Iubirea lor a fost fulgerătoare și intensă.
În ultima perioadă a vieții sale, poetul se confrunta cu probleme de sănătate, probleme care au contribuit la plecarea dintre cei vi. Pe 13 decembrie 1983, “îngerul blond” a încetat din viață lăsându-ne nouă, cititorilor o mare bogăție.
Nichita Stănescu va rămâne un poet de excepție pentru mult timp de acum în colo. Acesta aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.Nichita Stănescu
