Care-i treaba cu MODERNISMUL? Despre asta voi povesti în acest articol și pentru că scopul meu nu este să vă plictisesc ci să vă ofer o modalitate mai ușoară de învățare, excluzând tocitul, promit că mă voi încadra în modul scurt și la obiect.
Modernismul – direcție literară
Modernismul este:
- tendința de înnoire apărută la sfârșitul secolului XX ce propune un spirit nou și anumite experiențe literare prin ruptura față de tradiție
- un curent cultural, o ideologie mai largă ce cuprinde toate curentele post romantice
Moderniștii sunt anti-clasici, anti-academici declarându-se împotriva tradiției, militând pentru independența absolută în artă.
De reținut! – orice curent literar apare ca o reacție la mișcarea literară precedentă Poeți: Tudor Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga
Modernismul român – a fost teoretizat de Eugen Lovinescu în revista „Sburătorul”
Modernismul Lovinescian – PUR TEORETIC pentru că formația profesional intelectuală a lui Lovinescu este de profesor de latină, ceea ce presupune respect pentru tradiție, valorile literaturii vechi.
Lovinescu susține ideea existenței unui spirit al veacului numit SAECULUL ce presupune că toate civilizațiile pot ajunge la aceeași dezvoltare sincronică pe baza legii invitației astfel civilizațiile mai puțin dezvoltate trebuie să imite modele, structuri de la civilizațiile avansate pentru a crea omogenizarea – TEORIA SINCRONIZĂRII
Tipuri de poezie MODERNISTĂ
Poezia Pură – cultivă hermetismul, este criptică, nu poate fi înțeleasă de toată lumea ci doar de cei inițiați (care cunosc codul de descifrare). Limbajul exprimă inefabilul fără a pune accentul pe sentiment.
Poezia Avantgardistă – un modernism exagerat. Are la bază elemente de oralitate ce îmbină dicteul automat cu procedee specifice reclamei (visul unui nebun devine poezie, cuvintele nu mai au o logică ci se pune pe hârtie tot ceea ce le trece prin minte), se face elogiul tehnologiei și al orașului. Nu este poezie cu valoare estetică.
Poezia Mixtă – un amestec de tradiție + modernitate. Aceasta nu se rupe în totalitate de tradiție, păstrând anumite elemente de prozodie clasică. Noutatea constă în maniera originală de a simți și de a prezenta relația dintre eul rostitor: LUME – DUMNEZEU (DIVINITATE). Până la urmă, este o poezie a căutărilor, a încercărilor pentru a descoperii esența umană și divină.
Cum vi se pare acum Modernismul? Sper să vă fie de folos această schiță scurtă 😉
