Inima mea și alte găuri negre – Jasmine Warga

Recenzie

6
900
views

 

Inima mea și alte găuri negre este romanul de debut al autoarei Jasmine Warga, un roman captivant din toate punctele de vedere.

Am ales să citesc Inima mea și alte găuri negre pentru că m-a atras titlul sugestiv dar și coperta frumoasă pe care tronează o altfel de inimă decât cea pe care obișnuim să o desenăm, acompaniată de diverse formule. Acest lucru mi-a stărnit o și mai mare curiozitate căci nu știam încotro va duce fizica combinată cu iubirea.

Răsfoind primele pagini, mare mi-a fost uimirea când am descoperit că subiectul principal (la început) este moartea, mai exact, sinuciderea. Acest roman și-a ațintit lumina spre aspectele mai puțin plăcute din viața adolescenților, spre perioada lor de zbucium interior dar și pe toată sensibilitatea și neîncrederea care îi împing către actul sinuciderii.

Autoarea o aduce în viețile noastre pe Aysel, o adolescentă de 16 ani care trece prin momente depresive, fiind și foarte retrasă în marea majoritate a timpului. Aysel nu își cunoaște tatăl însă, chiar și așa, acest necunoscut și-a lăsat o mare amprentă asupra ei. Crima tatălui său, care a zguduit un întreg oraș, a căzut cu greutate pe umerii lui Aysel, această simțindu-se vinovată și rușinată. Nici situația de acasă nu pare să o ajute prea mult deoarece nu îl poate suferi pe tatăl său vitreg iar relația cu mama ei nu este una foarte apropiată. Aysel tânjește după o îmbrățișare părintească, genul acela de îmbrățișare pe care o observă pe furiș la mama și la sora ei.

Adolescenta noastră pasionată de fizică este pregătită să-și transforme „energia potențială” în neant. Acest lucru crede că îi va reuși dacă se sinucide. Deși a devenit obsedată să își planifice sinuciderea, Aysel nu crede că o va putea face singură și își caută un partener de sinucidere pe site-ul Parteneri pentru Sinucidere.

Acolo, Aysel îl întâlnește pe FrozenRobot (Roman) care, la rândul lui caută pe cineva alături de care să plece din această lume. Pentru acest act FrozenRobot are două condiții pe care i le prezintă lui Aysel: să se sinucidă pe 7 aprilie (în mai puțin de o lună) și ca partenera lui să nu fie un „fulguleț”. Aysel acceptă bucuroasă că în curând se va elibera de povară, fiind convinsă că după moarte energia sa se va transforma din energie potențială în energie cinetică.

„Să fiu sinceră, îmi petrec cea mai mare parte a timpului gândindu-mă la moarte, la uitare, la sfârşit.”

Până la data limită, 7 aprilie, cei doi încep să își petreacă tot mai mult timp împreună și să se cunoască mai bine. Aparent, în afară de dorința sinuciderii, adolescenții nu au nimic în comun și totuși, reușesc să își zâmbească unul altuia.

Deși Aysel pare că s-ar putea ragzândi în privința acestui plan, Roman rămâne pe poziție și nu dă semne de clătinare, lucru care o sperie pe Aysel. Eroina noastră a realizat că ar putea trăi numai pentru Roman iar acest gând o conduce către sentimente necunoscute. Dacă reușește iubirea să salveze aceste două vieți deja fragile psihic, vă las pe voi să descoperiți.

Aș avea atât de multe de povestit despre acțiunea din Inima mea și alte găuri negre însă nu doresc să vă stric lectura. Personal, am apreciat naturalețea dialogului, a descrierii, felul în care autoarea redă această poveste și modul în care cititorul se poate transpune cu ușurință în pielea fiecărui personaj. Am simțit cu o nesfârșită apăsare toate durerile lui Aysel și chinurile sale zilnice.

Conturarea personajelor este perfecta, Jasmine atribuindu-i fiecăruia un caracter unic. Am apreciat și modul în care a fost construit personajul Roman, un personaj care nu trădează emoții și de la care nu prea poți anticipa la ce să te aștepți.

„Poate că inima mea nu e o gaură atât de neagră şi adâncă – poate că mai e acolo puţin loc şi pentru lumină.”

Pentru mine această carte a fost una dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultima perioadă, fiind ușoară dar în același timp dură. Jasmine a punctat exact ceea ce trebuie, transformând această lectură într-una captivantă de care cu greu te poți despărți. Am devorat-o într-o singură noapte iar la final am simțit nevoia de câteva pagini în plus.

În concluzie, vă recomand Inima mea și alte găuri negre, un roman dedicat în special adolescenților, un roman care punctează faptul că sinuciderea nu este o rezolvare, un roman care descoase tot ce contează cu adevărat, precum și toate găurile negre din inimile persoanelor cu probleme.

Citate din Inima mea și alte găuri negre

„Pun pariu că dacă mi-ai despica acum stomacul, limaxul negru al depresiei s-ar târî afară. Psihologii de la școală adoră să spună „Doar gândește mai optimist!”, dar asta e pur și simplu imposibil atunci când ai chestia asta în interiorul tău.”

„Se uită la mine și inima mi se strânge și am senzația că în orice clipă ar putea exploda. Ar putea să se spargă de la prea multă iubire sau de la lipsa ei totală, ambele în același timp.”

„Gesturile noastre sunt un limbaj diferit. Nu le putem falsifica la fel de ușor cum o facem cu cuvintele noastre.”

Lectură Plăcută!

Inima mea și alte găuri negre – Jasmine Warga
4 (80%) 2 votes
"Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii." - Colin Turner
DISTRIBUIȚI

6 COMENTARII

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.