Nu îmi privi chipul pătat cu secundarul timpului, privește-mi eternitatea ce mi se scurge tainic din fiecare por. – Andreea Trifu
Cea mai dură luptă e mereu cea care are loc în propriul suflet. Să duci războaie acolo, e ca și cum ai trece prin vârtejuri o mie, prin uragane zdruncinătoare care, în final, te aruncă în cea mai fierbinte lavă, topindu-ți bucăți din piept și din simțire.
Sufletul e cel mai bogat sertar pe care trupul îl adăpostește dar, și cel mai vulnerabil. Acolo, nu e un front de luptă obișnuit iar tu, ești singurul care poate controla armele. Ești învingător și învins în același timp, singurul luptător care se poate sfâșia pe sine mai rău decât o pot face alții.
Și când mă-nchid acolo, în sufletu-mi plin de tumult și de frici, te găsesc pe tine întreg, pregătit să îndepărtezi orice primejdie. Uit de lupta care-mi seacă puterile căci, creionându-te în mine, se naște cea mai dulce liniște pe care o pot dori. Mă pierd des în ochii tăi și când îi privesc cu atenție, într-un moment de paralizie temporară, îmi văd întreaga viață în ei. Verdele ăla plăcut derulează pentru mine cea mai frumoasă poveste, cea mai frumoasă vară, toamnă, și cel mai frumos Univers pe care l-ai pictat de dragul sufletului meu.
Atât lupta cât și fricile se transformă în dans lângă tine și dispar la o simplă îmbrățișare ca și cum, s-ar teme de brațele tale. Până și surâsu-mi fad și chinuit, prinde din culoarea ta și luminează kilometri distanță, lăsând în urmă toată ceața densă care-mi acoperea trăirile. Tumultul se ascunde și el iar demonii nu mai dau târcoale încercând să acapareze și cele mai mici slăbiciuni. Verdele tău, etern mie. Privirea ta, o veșnicie.
Dacă-mi promiți eternități cu tine și dincolo de astă lume, aș muri chiar mâine, fără teamă sau regret. Aș închide ochii bucuroasă să-mi devi etern și aș aștepta rătăcirile cu tine așa cum aștept dimineața prima rază de soare, să-mi mângâie obrazul. Știi cât iubesc soarele!
Apoi, aș striga cu tot sufletul: Bine ai venit, viață!
Cat de frumos… Ma bucur ca te descopar!
La ce anume te-ai referit spunand eternitate? Te-ai gandit la existenta nelimitata in timp sau la existenta atemporala in afara timpului?
M-am gandit la eternitate ca la o combinatie fastuasa. Eternitate aici, in asta lume si eternitate chiar si dincolo de ea.
„Cea mai dură luptă e mereu cea care are loc în propriul suflet” – cât de mult mă întorc aceste cuvinte și atâtea amintiri, atâtea lupte s-au dus acolo, înăuntru.. Foarte frumos scris !!