De unde ne cumpărăm cărți. Top 5 Librării preferate

Recomandare

1
392
views

La întrebarea de unde ne cumpărăm cărți, un răspuns firesc ar fi: de la librărie. Bine, bine, dar de la care? Tocmai despre asta mi-am propus să vorbesc astăzi, despre librăriile care au cele mai bune oferte și o mare varietate de categorii din care poți alege cele mai bune titluri, într-un cuvânt, despre librăriile mele preferate.

Pentru mine librăria este un fel de acasă și chiar dacă îmi place să mă pierd printre rafturi, să simt mirosul cărților și să le pot răsfoi în voie, de cele mai multe ori optez pentru librăriile online deoarece acest mod de „shopping” mi se pare mult mai eficient, ajutându-mă să economisesc timp și bănuți.

Desigur, dacă îmi apare o librărie în drum, nu mă pot abține și o invadez imediat (uneori pierd noțiunea timpului) însă aleg să îmi achiziționez titlurile preferate online. Și pentru această activitate am câteva magazine preferate pe care le vizitez cel puțin o dată pe lună în căutare de noi comori.

Top 5 Librării preferate

  1. Libris

Pentru mine, pe primul loc se află Libris datorită seriozității de care a dat dovadă de atâția ani de când îi sunt client fidel. După ce am mai „crescut” puțin și am început să scriu pe blog, seriozitatea tot de la echipa minunata (LIBRIS) a venit, transformându-se în cea mai durabilă și faină colaborare.

Una peste alta, Libris este prima mea opțiune atunci când doresc să mai adaug câte ceva în bibliotecă și, de câte ori deschid magazinul online mă lovesc de tot felul de promoții, asta după ce mă întâmpină o listă cu cele mai noi titluri apărute.

În meniul de Oferte puteți găsi surprize precum 2+1 GRATIS, Cărți cu autograf de la autor și, printre altele, preferata mea, secțiunea de Cărți sub 10 lei unde veți descoperi cele mai bune titluri publicate vreodată. O adevărată cutiuță de comori, nu?

Pe lângă toate plusurile enumerte mai sus, aș mai adăuga Livrarea Rapidă și posibilitatea de a oferi un Card Cadou Libris. Ce puneți, sună bine?


2. Cărturești

Cărturești este o librărie chic care m-a impresionat datorită magazinelor fizice impunătoare, primitoare și elegante. Am vizitat Cărturești Carusel și am rămas impresionată de căldura de acolo, de oamenii faini și liniștiți care răsfoiau cărțile cu grijă. De curând, s-a deschis Cărtureși și în orașul meu și, deși este mult mai micuț decât cel din București, atmosfera este aceași.

Cu toate că îmi place să vizitez aceste magazine fizice, de cele mai multe ori, când e vorba de achiziții, prefer să apelez la cel online deoarece prețurile sunt mult mai mici. Nu doar pentru prețuri accesez această librărie i și pentru diversitatea Promoțiilor.

Pe lângă cărți la prețuri speciale Cărturești are o gamă largă de produse de papetărie, filme, ceaiuri, board games și tot felul de accesorii care mai de care mai drăguțe.

Încă un plus al acestei librării este serviciul de împachetare gratuită, asta în cazul în care dorești să oferi cuiva un cadou drăguț.


3. Cartepedia

Cartepedia este o librărie online pe care nu te mai saturi să o „răsfoiești”. Cel puțin eu, de câte ori o accesez, sunt atrasă ca un magnet la secțiunea de stickere, cafea (preferata mea), lămpi pentru citit și semne de carte.

Cât despre cărți, și aici găsim ocazional titluri cu Reducere de până la -50% sau cărți cadou la o comandă minimă de 50 ron.

Cu toate acestea, cel mai mult îmi place la Cartepedia faptul că au o secțiune numită Cărți Distinse care prezintă titluri câștigătoare de premii, astfel ne este mult mai ușor să ne alegem o carte bună din toate punctele de vedere.

V-am spus că au și zile cu Transport Gratuit?

„În acest sens, „pedia”, din Cartepedia, nu e doar un sufix, e dezideratul nostru de a-ţi oferi expertiza câștigată în timp de librarii noștri, de a ne „forma” (de la grecescul paideia) alături de tine, savurând cele mai bune cărţi și aflând totul despre destinul și tribulaţiile celor care le-au scris.”
Per total, magazinul este primitor și oferă o atmosferă caldă chiar acă îl vizitezi din spatele unui ecran. Deci da, recomand această librărie online 🙂

4. Elefant

Probabil că după Libris, Elefant.ro este una dintre cele mai cunoscute și accesate librării online și asta datorită faptului că au prețuri bunicele dar și produse diverse începând cu cărți și terminând cu cosmetice.
Acum ceva timp obișnuiam să fac muulte cumpărături de la Elefant, aproape lunar căci prețurile era tare bune și în coș mai strecuram și câteva produse cosmetice care s-au dovedit a fi calitative. Spun obișnuiam pentru că acum am renunțat la această rutină, prețurile au mai crescut și nici livrarea nu mai este cum era odată… Nu știu cum este în alte orașe însă la mine produsele stau tot mai puțin în pick-up point (uneori îmi e imposibil să ajung la timp) și a mai apărut și taxa pentru ambalare și transport (tot în pick-up point) ceea ce nu exista acum ceva timp.
Nu spun că m-au dezamăgit (înțeleg nevoia de a rezista pe piață) și nici că nu mai cumpăr de la ei. O fac căci încă găsesc oferte bunicele însă aceste cumpărături sunt mai limitate, undeva la maxim 5 comenzi pe an… Iar atunci când comand, nu uit să adaug câte o cremă, șampon sau ruj 🙂
Chiar și așa, tot rămâne una dintre librăriile online preferate.

5. BookCity

Book City este o super librărie online care are peste 30.000 de produse în stoc. Să tot pierzi vremea pe aici, nu?
Recunosc că nu vizitez această librărie atât de des însă, când o fac, stau destul de mult în magazin și asta pentru că diversitatea este la ea acasă. Din acest motiv este una dintre librăriile mele preferate!
Pe lângă titluri interesante, aici găsești tot felul de felicitări haioase, de efect, gadgeturi, ciocolată și dulceață, o multitudine de accesorii pentru împachetat (la super prețuri), suveniruri și decorațiuni.
Cu ajutorul BookCity am reușit să umplu un raft în bibliotecă cu titluri ale colecției CHIC
(pe care le gasesc destul de greu) dar și să împachetez cadouri pentru persoanele dragi (împachetarea este gratuită).
În plus, Transportul este Gratis dacă comanda este de minim 60 ron.
P.S: Dacă vizitați BookCity, trebuie neapărat să încercați jeleurile Gummi Candy The Smurfs 

Voi ce librării online vizitați cel mai des?
De unde ne cumpărăm cărți. Top 5 Librării preferate
5 (100%) 1 vote[s]
"Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii." - Colin Turner
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.