Cărțile de pe noptieră – luna Februarie

Cărțile de pe noptieră alinas.ro

Chiar dacă încă mă mai chinuie Testamentul lui Abraham (lectura de luna trecută) mi-am întocmit o nouă listă pentru luna Februarie. Pe noptieră am tot 4 cărți pe care abia aștept să le gust și sper ca timpul să-mi permită să mai adaug încă două titluri noi.

P.S: Dacă aveți un pont despre cum să ai mai mult timp pentru lectură, nu ezitați să mi-l șoptiți și mie!

Cărțile de pe noptieră

–  Februarie –

  1. Confess – Colleen Hoover

Știu. Nu mă pot abține. Pentru că Colleen este una dintre autoarele mele preferate, ori de câte ori pun mâna pe una dintre scrierile sale, o să v-o recomand și vouă. În Februarie aleg să citesc Confess căci sunt convinsă că nu mă va dezamăgi această lectură.

Așa cum ne-a obișnuit deja autoarea, prin stilul său unic, ne transmite cele mai profunde emoții iar la sfarșitul lecturii ne obligă să luam o gură de aer proaspăt și să reflectăm la diferite aspecte ale vieții. În acest roman accentul este pus atât pe momente frumose cât și pe cele mai puțin plăcute, oferindu-ne și un imprevizibil al situației precum și multă maturitate.

Auburn este unul dintre personaje iar în spatele ei se ascunde multă suferință, luptându-se pentru custodia fiului său. Când se angajează la atelierul lui Owen, viața sa capătă un alt sens însă, fără să scape de complicații. Nici viața lui Owen nu este prea ușoară iar Auburn reprezintă pentru el liniștea mult dorită.

2. Frumuseți monstruase – Marina Neagu

Marina m-a cucerit în momentul în care am făcut cunoștință cu Sarah și cu una dintre cele mai frumoase serii pe care le-am citit, Urlet în tăcere. Imaginația sa întrece orice limită iar modul în care se joacă cu cuvintele pentru a puncta anumite stări, este absolut superb. Vă garantez că este imposibil să o citiți pe Marina și să nu simțiți cum fiecare frază vă străpunge până în suflet.

În Frumuseți monstruase Marina ne-o prezintă pe Lara, o umbră cu tente demonice dar cu o frumusețe de invidiat. Și totuși, Lara nu este un monstru căci inima care îi bate în piept este capabilă să simtă. Preotul care a crescut-o o protejează de gardienii care sunt instruiți să elimine creaturile din specia ei și o ajută să nu se transforme într-un monstru. Se pare că situația devine mai interesantă când în peisaj apare Adrian, un băiat foarte atrăgător care, are un singur defect: este gardian.

„Păcătos de frumos, nu era suficient ca să descrie chipul celui aflat în fața mea.”

Frumuseți monstruase este despre emoții și mister, despre lumi necunoscute, pericole și legături împotriva voinței. Mai presus de toate astea, Frumuseți monstruase este o lectură pe care vreau să o încep chiar acum. Punct!

3. Leila – Măritată cu forța de Marie Therese Cuny

Îmi plac cărțile document iar aceasta este una dintre ele. Titlul m-a atras fără voie iar curiozitatea mă împinge să răsfoiesc paginile acestui roman.

Despre Leila se spune ca este o carte care impresionează dincolo de cuvinte, o carte care te prinde în mijlocul tragicului și care te târăște într-un sistem bolnav pe care cu greu ți-l vei scoate din minte.

Recenzia completă o găsiți AICI.

Pe scurt, Leila – Măritată cu forța spune povestea unei tinere de 20 de ani care visează cu ochii deschişi la căsătorie dar care trebuie să se supună atât tradiţiei cât şi părinţilor. Aceasta este obligată să se căsătorească cu un bărbat pe care nu l-a întâlnit niciodată și devine o marionetă în mâinile familiei, tânjind mereu după atenția tatălui său.

Leila şi-a transpus toate experienţele sale în această carte, o mărturie tulburatoare a unei vieti dominate de legile necruţătoare ale tradiţiei. Tot aici, este dezvăluit devotamentul faţă de părinţi, pedepsele crude care sunt rodul nesupunerii, precum si o libertate îngrădită.

4. Ultimele o sută de zile – Patrick Mcguinness

Această scriere punctează sfârșitul regimului comunist și surprinde „ultimele o sută de zile” înainte de căderea comunismului și de exe­cuția lui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, în iarna anului 1989.

Întregul roman este puzzelul revoluției, povestită de un visător care se plimba printre umbrele unui oraș în pragul dispariției, devenit abstract. The Times Literary Supplement afirmă că această carte dezvoltă fără rețineri scene de mare intensitate și secvențe fruste care au ca personaj principal mulțimea, pe fundalul unui regim comunist care se dezintegrează și capătă o nouă formă.

Romanul este dedicat Sharei, care „a fost acolo” și în prima parte ne întâmpină cu citatul lui Randall Jarell „Și totuși ratarea vieții noastre e tot viață”. Acest roman a cunoscut succesul în spaţiul anglofon, primind chiar și premiu britanic Costa Book Awards.

Voi ce citiți în luna Februarie?

Vă doresc lectură plăcută orice ați citi!

Lasă un răspuns