Ca orice basm, Povestea lui Harap-Alb, ilustrează o altă lume decât cea reală, personajele fiind împărați și crai, aminale, gâze fermecate, personaje cu însușiri fabuloase, alături de personaje realiste.
Ineditul pe care îl aduce povestea lui Creangă este dat de faptul că personajele depășesc schema basmului tradițional, devenind caractere complexe cu o structură psihologică complexă.
Harap-Alb este personajul eponim al basmului, un fecior de crai care este prezent în toate momentele subiectului deoarece este personaj principal. Feciorul de crai este personajul pozitiv care aparține sferei realului pentru că nu are nicio calitate supranaturală.
Personajul principal întruchipează principii morale precum: curajul, prietenia, generozitatea, ospitalitatea, condamnând răutatea, nedreptatea și minciuna. Harap-Alb este conturat atât prin modalități de caracterizare directă realizate de către narator „fiul craiului”, „boboc în felul său”, „naiv”, cât și prin autocaracterizare și caracterizare indirectă ce reiese din nume, limbaj, gesturi, fapte.
Basmul „Povestea lui Harap-Alb” poate fi considerat un bildungsroman ce urmărește formarea spirituală și morală a feciorului de crai, pregătindu-l pentru a deveni împărat, iar călătoria pe care o face devine simbolică. Morala basmului este enunțată chiar la început de către crai : ”Când vei ajunge și tu odată mare și tare vei crede celor asupriți și necăjiți pentru că știi acum ce e necazul”. Basmul urmărește drumul simbolic al lui Harap-Alb de la naivitate, lipsa experienței, la maturitate și înțelepciune. Probele la care este supus sunt menite să-i însușească calitățile de care are nevoie un împărat. Erou în formare, Harap-Alb se aseamănă cu Nică din Amintiri din copilărie, fiind prototipul neexperimentatului, slab de înger, fricos ca o muiere.
Trecând peste toate probele care îi ies în cale, Harap-Alb învață să prețuiască prietenia, să respecte cuvântul dat și să asculte de sfaturile părintești. Când pleacă de la curtea tatălui său pentru a ajunge la Împăratul Verde, eroul nostru nu are nume. Apelativul de Harap-Alb îl dobândește după ademenirea în fântână, o altă valoare simbolică a morții și a învierii.
Harap-Alb este un oximoron, un paradox literar care face trimitere la faptele și proveniența care-i vor schimba destinul. Devenit sluga Spânului, acesta dovedete loialitate și supunere. Faptele eroului rămân la limita umanului iar probele care depășesc această limită sunt îndeplinite cu ajutorul altor personaje: cei cinci monștrii simpatici, Crăiasa Albinelor, Crăiasa Furnicilor.
La finalul călătoriei inițiatice, Harap-Alb cunoaște dragostea pentru fata Împăratului Roșu, care vine din aceeași lume cu el, pregătindu-l pentru căsătorie, un reper final al aventurii sale.
