Nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanul” a fost publicată în anul 1840 în primul număr al revistei „Dacia Literară” și poate fii considerată o operă deosebit de reușită din punctul de vedere al realizării artistice a personajelor.
Eroul romantic, Alexandru Lăpușneanul este alcătuit din trăsături puternice de caracter, fiind un personaj excepțional ce acționează în împrejurări deosebite.
Autorul își urmărește personajul de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrării în țară și până în clipa morții. Tot ceea ce se întâmplă în această nuvelă poartă pecetea durității lui Lăpușneanul.
În primul capitol, Lăpușneanul este prezentat de către autor în detaliu, amănunțit, plasându-ne astfel în mijlocul stării de spirit a personajului. Costache Negruzzi folosește dialogul ca procedeu de caracterizare, astfel personajul relevându-și propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor și a gândurilor.
Putem observa că Lăpușneanul vorbește în pilde, folosindu-se de exclamații și întrebări retorice, astfel intrând în categoria personajelor romantice. Procedeele de caracterizare cu care operează autorul în acest capitol sunt de formă directă, punctând și câteva detalii de comportament sau de expresie care au o greutate extraordinară în definirea trăirilor personajului: “mușchii i se suceau într-un râs nervos”. O astfel de tehnică este experimentată de realiști în tehnica detaliului semnificativ sau frapant.
Dialogul este de esență dramatică deoarece este lăsat să curgă liber iar autorul nu intervine nici măcar cu scurte intervenții scenice, astfel încât acest capitol capătă un aspect dramatic, iar personajul dobândește o consistență tensionată și complexă.
Alexandru Lăpușneanul este acel tip de domnitor curd și tiran, cu o voință puternică, ambiție și fermitate în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători. Aceasta este și unica rațiune pentru care s-a urcat pe tronul Molovei pentru a doua oară.
În al doilea capitol, caracterizarea lui Lăpușneanul reiese din antiteza conflictuală dintre el și domnița Ruandra. Domnița este personajul plin de înțelepciune pe când Alexandru este nemilos și crud. Tot în acest capitol se poate observa și reacția lui înfuriată când Ruxandra îi cere să înceteze omorurile. Prin această acțiune, se dovedește că Lăpușneanul este un om impulsiv, obișnuit să judece și să facă dreptate după propriile reguli.
Din următoarele capitol aflăm că “eroul nostru” este și un mare actor deoarece își regizează cu rigurozitate mișcările, ca pe o scenă, disimulând și atribuindu-și un rol prin care dorește să pară umil, dornic de spovedanie. Ipocrizia și fățărnicia lui sunt fără limită iar din dorința de a părea convingător, acesta folosește pilde biblice.
Violența și cruzimea lui Lăpușneaul depășesc limitele normalului, personajul devenind chiar sadic și cinic. Acesta nu ezită să-i arate soției sale piramida făcută din capetele boierilor uciși pentru a-i oferii un leac de frică.
Lăpușneanul nu-și trădează firea vicleană, oferindu-l pe Motoc mulțimii de îndată ce nu mai are trebuință de acesta. Alexnadru Lăpușneanul este un personaj romantic deoarece este deosebit de puternic și complex, fiind un caracter deosebit de potrivit pentru o nuvelă istorică.
