Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh

Recenzie

0
543
views

bărbatul care n-a mai sunat

Bărbatul care n-a mai sunat este prima carte pe care Rosie Walsh o publică cu numele său real, iar drepturile pentru traducere au fost cumpărate în 31 de țări.

Povestea din spatele titlului Bărbatul care n-a mai sunat este îmbrăcată într-o copertă frumoasă de un albastru plăcut care te duce cu gândul la o briză de liniște (doar te duce) iar alături, cuvintele lui Jill Santopolo parcă sunt așezate ca o ispită: „Un roman ca un puzzle. Sfâșietor și înduioșător în același timp.”

Nici sinopsisul nu s-a lăsat mai prejos și m-a convins pe loc că trebuie să citesc povestea lui Rosie Walsh. Șase zile sunt perfecte, apoi el dispare. El nu mai sună. Săptămânile trec și chiar dacă toți apropiații te îndeamnă să îl uiți, tu știi că trebuie să existe un motiv pentru tăcerea lui. Sună interesant, nu? Tu ce ai face? Eu ce aș face? Asta este întrebarea care se va învârti în capul cititorului după ce va parcurge această lectură. Dar, până atunci, să descoperim povestea Sharei.

Romanul este structurat în trei părți. În prima parte o întâlnim pe Sarah care se întoarce în Anglia pentru a comemora pierdera ființei dragi dar și pentru a-și întâlni părinții. Tot atunci îl întâlnește și pe Eddie, omul care îi acaparează întreg sufletul. Partea a doua ne-o înfățișează tot pe Sarah, doar că în S.U.A. Aici ne este descris și momentul în care viața protagonistei se lovește de schimbări deoarece fostul soț are o nouă iubită. Ultima parte este despre bărbatul care n-a mai sunat, despre emoții și explicații.

Dezvoltând puțin această scurtă descriere, vă mai povestesc următoarele (nu prea multe căci această carte este emoționantă și mi-ar plăcea ca toate emoțiile și întrebările să vă învăluie și pe voi).

Sarah are 37 de ani și a plecat din Anglia în urmă cu 19 ani fugind de un trecut dureros. Ajunsă în America, a înfințat alături de soțul ei o companie caritabilă de doctori clovni. După 17 ani de căsnicie, soțul ei, Reuben, a adus vorba despre divorț însă, acest lucru nu a provocat durere în sufletul Sharei ci doar o imensă ușurare și un mare regret. Sarah și-ar fi dorit să fie mai puternică și să fi avut curajul să divorțeze cu ceva timp în urmă.

În luna iunie a fiecărui an, Sarah revine în Anglia însă, de această dată destinul îi pregătește o surpriză, întâlnire cu Eddie, un bărbat fermecător.

„Nu-l cunoșteam pe băiatul acesta, dar era o copie fermecătoare a atâtor băieți cu care fusesem la școală. (…) Genul de băiat cu care, așa cum scrisesem în jurnalul de adolescentă, m-aș fi căsătorit într-o zi.”

Eddie David emana aceleași sentimenete ca ale Sharei și păreau să se completeze perfect. Cei doi petrec o săptămână minunată și trec prin emoții pe care Sarah doar le visa până atunci. După acea săptămână, cei doi sunt nevoiți să se despartă deoarece Eddie trebuie să plece într-o vacanță în Spania, vacanță pe care o plănuise de mult timp iar Sarah trebuie să se întoarcă la Londra pentru a susține o conferință. Cei doi se despart lăsând în urmă promisiunea apelurilor și a reîntâlnirii.

P.S: Romanul Bărbatul care n-a mai sunat poate fi achiziționat de pe Libris, unde este listată la cel ma bun preț.

Dacă până la urmă promisiunile au fost sau nu încălcate, vă las pe voi să descoperiți. Tot ce vă mai dezvălui este faptul că timp de 15 zile, Sarah nu a primit nici un semn de la Eddie chiar dacă aceasta a continuat să-i scrie zilnic și să îl sune. În sufletul ei se instalează oarecum grija că Eddie a pățit ceva îngrozitor. Sarah devine paraniocă și foarte îngrijorată, verificându-i activitatea lui Eddie pe rețelele de socializare.

„…m-am întrebat cum e posibil să treacă săptămâni, luni – ani, chiar – şi să mergi înainte, fără să se schimbe nimic, şi apoi, în doar câteva ore, scenariul vieţii tale să fie rescris complet.”

Când era pe punctul să renunțe, observă că, un bărbat care seamănă foarte bine cu Eddie, o urmărește. Acesta este momentul în care îi dau dreptate lui Jill S. când a afirmat că întreaga lectură este un puzzle. Bărbatul care n-a mai sunat este un roman pe care trebuie să îl punem cap la cap, un roman în care totul se leagă deoarece a fost scris cu foarte mare atenție. La final, totul se transformă într-un haos iar adevărul pe care îl vom descoperi este dureros. Cine este Eddie, care este trecutul și prezentul?

Sper că v-am făcut destul de curioși încă să vă doriți să parcurgeți această lectură care merită toată atenția. Și, ca să nu vă las chiar așa dezamăgiți și încărcați negativ, vă mai spun că, după furtună vine și soarele.

În concluzie, reomand Bărbatul care n-a mai sunat, o carte despre regăsire și emoții, despre durere și vindecare, sacrificiu și iertare. Dacă sunteți în căutarea unei lecturi profunde, Bărbatul care n-a mai sunat este alegerea potrivită!

Lectură Plăcută!

Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh
5 (100%) 4 votes
"Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii." - Colin Turner
DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.