Recenzie Xanax – Liviu Iancu

Xanax este romanul care ne scoate din rutină, romanul care ne propune să vizualizăm lucrurile dincolo de aparențe, să le gândim, să le rumegăm.

Xanax a fost o surpriză plăcută venită din partea Libris căci de când am auzit de apariția acestui titlu mi l-am dorit tare mult și am fost nerăbdătoare să îl parcurg. Adevărul este că, surpriza din spatele filelor a fost și mai mare deoarece înainte să citesc romanul am refuzat să aflu prea multe detalii despre acțiunea acestuia și da, m-a surprins într-un mod plăcut.

Xanax nu este un roman obișnuit în care exista doar câteva personaje care trec prin greutăți și își împletesc nereușitele cu iubirea astfel că, la final totul se termină cu bine. Nu. Xanax este un amalgam de povestiri și ne întâmpină cu multe personaje pe care ajungem să le îndrăgim așa simplu, pentru felul lor unic și real.

Înainte de a vă povesti câte puțin din ceea ce cuprinde acest roman, trebuie neapărat să vă mărturisesc că, în timp ce îl citeam pe Liviu Iancu, aveam impresia că citesc un roman semnat de Rebreanu sau Preda, atât de bine închegat este Xanax și atât de natural ne trece prin toate stările și emoțiile, lucru de apreciat deoarece este totuși un roman de debut.

Despre autor: Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenție imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii știri decât să vinzi case. De acolo a plecat la tabloidul Național, iar după un an a intrat în echipa care a lansat Business Magazin, ajungând peste o vreme și la Capital. După câțiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapte ani, temându-se că agenția, intrată între timp în insolvență și relocată într-un spațiu mult mai mic, se va transforma într-o simplă afacere imobiliară. În prezent este jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editorial-povești originale în peisajul presei economice românești, foarte apreciate de cititori. Câteva dintre acestea se regăsesc și în romanul său de debut.

Revenind la recenzie, romanul lui Liviu Iancu cuprinde trei părți: A murit Dumnezeu, Marele bordel și Xanax. În prima parte ne familiarizăm cu personajele și cu poveștile de mult apuse, cu lumea satului și cu întâmplări care ne strigă în fiecare pagină „viața este trecătoare”.

În acest capitol, autorul a redat cu măiestrie o serie de întâmplări care ne și amuză dar ne și întristează, o tristețe melancolică care probabil dăinuie în fiecare dintre noi. Reflectorul este așezat pe copilul care a trăit la țară și care, cu mult efort a obținut ceea ce și-a dorit, un copil care a învățat ce înseamnă prejudecăți, luptându-se cu ele.

Dacă vă întrebați, titlul primului capitol nu are legătură cu religia. Dumnezeu era un om simplu al satului, un om cu o semnificație uriașă, un suflet trecător care și-a căpătat această poreclă de la săteni.

Cât despre Marele bordel, acest capitol al romanului este menit să ne scuture, să ne trezească, lovindu-ne din plin cu duritate, autorul conturând realitatea fix așa cum este ea (fără hiperbole sau elemente fictive), fără măști, accentuând viciile umane.

În acest capitol am asociat mult mai bine Xanax cu un jurnal deoarece, plin de curaj, Liviu Iancu se povestește și ne povestește cum s-a daptat treptat la anumite situații și cât trebuie să lupți pentru a hotărâ că integritatea și corectitudinea sunt sfinte.

„Am redat viața nefardată, amară și tandră, promiscuă și pură, ca o prostituată ajunsă în zori acasă, care îi face ciorbă și sărmăluțe copilului.”

Ultimul apitol, Xanax, păstrează o profunzime liniară și punctează toate lecțiile învățate. Pentru mine această parte a fost ca o revelație, un impuls, cuvinte așternute brutal și sincer, un întreg care te trezește și te îndemnă să îți schimbi perspectiva.

De la început până la sfârșit, Xanax este un deliciu care te poartă în povestea cuiva care a avut suficient curaj să o împărtășescă cu mii sau milioane de cititori. Aici regăsim pe rând tristețe și fericire, extaz, copilărie, adolescență, moralitate, înțelepciune, un drum presărat cu bune și rele, reușite și eșecuri.

Așa cum am mai spus, limbajul pe care îl folosește autorul este brutal, nu se ferește să se exprime liber și nici să ascundă lucruri iar de aici explodeză o sinceritate de neînchipuit, element ce aduce unicitate romanului. Bravo!

Titlul, evident, este o metaforă chiar dacă în ultima parte a romanului descoperim că micuța pastiluță a fost folosită pentru a alunga frica de zbor. Per total, Liviu Iancu ne povestește despre un xanax care poate fi oricine sau orice pentru noi. Un animal, un om drag, un loc pe care îl îndrăgim sau, de ce nu, un serial preferat. Ideea este că pastiluța se poate transforma în orice ne aduce nouă liniște și împăcare.

Despre Xanax sunt multe de povestit dar și mai multe de simțit iar din această cauză am fost cam „zgârcită” în a vă povesti detaliat capitolele căci în cea mai mare parte romanul lui Iancu se simte nu se povestește.

Lectură Plăcută!

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns