M-ai lăsat aici.. este cartea pe care am așteptat-o cu sufletul la gură încă de când am aflat că se lucrează la ea.
Mă așteptam să mă pierd în această lectură abia anul viitor însă, Cătălina m-a surprins într-un mod plăcut și a lansat cartea mult mai repede, oferindu-mi prilejul de a o savura în cea mai minunată perioadă a anului. Când am primit această carte nu m-am putut opri din a o studia căci coperta este perfectă iar paginile sunt exact ceea ce trebuie, moderne cu tentă old.
Lansare – Recenzie
M-ai lăsat aici…
Înainte de a vă șopti câte puțin din ce se întâmplă în paginile Cătălinei, fac o mică paranteză ca să vă descriu atmosfera și cadrul lansării.
După cum ați observat nu pot trece peste acest aspect deoarece lansarea acestei cărți a fost foarte specială pentru mine și nu doar din cauza faptului că abia așteptam să mă pierd în lectură. Lansarea cărții M-ai lăsat aici.. a fost diferită de toate lansările la care am participat. Tot frumosul s-a consumat într-un local aparte din centrul orașului, într-o atmosferă intimă, familiară, acompaniată de muzică bună în surdină și de lumina lumânărilor care au completat totul perfect.
Cătălina Potârniche ne-a vorbit deschis, așa cum obișnuiește ea, despre tot parcursul cărții, despre ce a însemnat și ce înseamnă pentru ea, despre cum acele pagini old pe care eu le îndrăgesc sunt rezultatul a 17 ani din viață, căci această poveste nu este pură ficțiune ci este inspirată din realitate.
Revenind la recenzie, trebuie să vă mărturisesc că M-ai lăsat aici.. m-a surprins într-un mod plăcut deoarece este diferită de ceea ce obișnuiesc eu să citesc în sensul că este o carte-dialog, o carte în care povestitorul este absent. Vă întrebați dacă se poate? Vă spun eu că da iar asta nu este tot. Experiența cu M-ai lăsat aici.. este una dintre cele mai plăcute deoarece lipsa povestitorului mi-a permis să îmi imaginez eu cadrul, decorul, mimica și gesturile. Această construcție este absolut fantastică, un „ceva nou” pentru mine, un „ceva” pe care mi-aș dori să îl mai experimentez. Încă un lucru uimitor la această tehnică pe care a folosit-o autoarea este faptul că ne antrenează imaginația și ne pune motorașele în funcțiune încă de la începutul lecturii. Pe parcurs am ajuns să cunosc personajele atât de bine încât nici nu mai aveam nevoie de un nume pentru a-mi da seama cine cu cine poartă dialogul.
Romanul începe cu un îndemn intitulat „Alege iubirea înainte de orice…”, îndemn care este scris de mână chiar de autoare și așezat cu grijă în file. După vorbele frumoase pe care Cătălina le înșiră cu multă dragoste, o cunoaștem pe Lavrenna, eroina romanului, o puștoaică frumușică foc, blondă cu ochi albaștri ca cerul. Povestea Lavrennei începe pe când era doar o puștoaică de 12 ani și o găsim accesând miRCul dintr-o sală de internet. În mediul online îl cunoaște pe Kaian, un golănaș de 18 ani, care tastează chiar de lângă ea. Lavrenna părăsește sala de internet cu promisiunea băiatului că o va vizita la școală în vinerea următoare.
Kaian însă nu a mai apărut iar Lavrenna își continuă viață fără alte evenimente ieșite din comun. Sau… ba da, este unul. Un băiat pe care îl observă în repetate rânduri pe stradă, prin cartier, un băiat pe lângă care se nimerește să treacă iar el să îi dăruiască o ploaie de trandafiri. Nu știu dacă v-ați fi așteptat la asta sau nu, dar băiatul este chiar Kaian de pe miRC iar destinul lucrează în așa fel încât cei doi să se descopere (din nou) într-un parc pe o bancă, bancă care devine a lor.
În ciuda diferențelor de vârstă cei doi se cuplează și au o relație frumoasă, sinceră, înconjurată de respect și încredere. Însă, pentru că undeva trebuia să existe și un obstacol, apare mama Lavrennei care nu doar că se opune acestei relații din motive de statut social (inexistente), ci și face tot posibilul ca să îi despartă. Familia lui Kaian o place mult pe Enna și susțin această relație însă nu este suficient.
După câțiva ani în care relația lor se consumă frumos și constructiv, cei doi sunt nevoiți să se despartă din pricina amenințărilor pe care le lansează mama Lavrennei. Cu toate acestea ei rămân prieteni buni, uneori chiar mai mult decât prieteni căci legătura dintre ei este mai puternică decât orice. Însă, cum viața este nedreaptă de cele mai multe ori, apar fel și fel de obstacole care îi îndepărtează ca mai apoi să îi apropie din nou, mai triști și mai goi. Destinul are grijă să îi aducă iar și iar în aceleași locuri, în același timp, și are grijă ca totul să devină și mai dureros pentru cei doi.
Promisiunea lui Kaian că o va aștepta pe Lavrenna până ce împlinește 18 ani se pierde în neant din pricina tumultului sufletesc probabil și face greșeala de a se însura cu o altă fată. Clipe de fericire nu mai există pentru el iar căsnicia este o corvoadă însă nu îi poate pune capăt deoarece la mijloc apare și un copil.
Lavrenna este cel mai curajos personaj pe care l-am întâlnit și cel mai puternic. Tânăra noastră are puterea de a accepta oarecum lucrurile așa cum vin ele chiar dacă sufletul îi este bolnav. De multe ori pe parcursul lecturii m-am întrebat cât mai poate să îndure căci eu, cititor fiind, mă simțeam sufocată de atâta suferință, simțeam nevoia să iau o gură de aer, să intru în poveste, să o scutur bine pe Lavrenna și să îi spun ca este timpul să meargă mai departe, să își caute fericirea. Chiar și așa, am înțeles-o și i-am apreciat devotamentul față de persoana iubită chiar dacă practic nu mai aveau speranțe împreună.
„Mă trezesc, în fiecare dimineață, cu un bolovan deasupra capului, care cade și mă lovește, iar și iar, pentru că îmi dau seama că…unde sunt eu nu ești tu și unde ești tu nu sunt eu! Și-mi vine să urlu! Să strig cât pot de tare, ca să mă audă toți…”
Un impact mare am simțit și la ideea de a căuta mereu o singură persoană în alte persoane. De a încerca să-i cauți trăsăturile și sufletul într-un alt el și să nu reușești, să te simți singur, pierdut, învins.
Anii trec iar noi suntem martori la maturizarea personajelor, la un curs firesc pe care îl putem resimți și noi sau în care, de ce nu, ne putem regăsi.
M-ai lăsat aici… este construit în jurul unor personaje reale, pline de personalitate. Pe lângă Lavrenna și Kaian descoperim gașca de la bloc care inevitabil îmi amintește de adolescența mea, pe Krista, cea mai bună prietenă a Lavrennei și familia lui Kaian care, deși ascunde un trecut dureros, este plină de iubire și înțelegere.
Cele două personaje care mi-au rămas în suflet sunt mami, o bătrânică care a crescut-o pe Lavrenna și Baba, tot o bătrânică simpatică plină de surprize și înțelepciune. Cu siguranță și voi le veți îndrăgi pe cele două tocmai de aceea nu le povestesc aici și vă las să le descoperiți.
„Prejudecățile și falsele valori morale sunt doar niște obstacole de trecut pentru noi. Nu-i ușor, nu, dar…merită. Iubirea merită oirice luptă, cu noi, cu cei din jur, cu oricine și orice. Iubirea merită tot. Pentru că în ea…stă adevărul existenței noastre…”
Cât despre final, ei bine, nu vi-l pot dezvălui căci este plin de speranță, durere și emoție. Va urma… este promisiunea pe care o face Cătălina cititorilor iar eu aștept cu nerăbdare o continuare deși știu că va mai dura puțin căci nu poți scrie dacă nu trăiești. Iar asta este partea frumoasă la scrisul Cătălinei. Ea nu servește ficțiune și închipuiri, ea trăiește, simte, apoi scrie. Scrie cu sufletul și din suflet. Se destăinuie, ne permite să o cunoaștem și apoi, să o îndrăgim și mai mult căci este un om minunat iar eu, nu pot decât să-i fiu recunoscătoare Universului că mi-a scos-o în cale.
De povestit ar mai fi multe despre această lectură căci se extinde în 550 de pagini pline de controverse, de răsturnări de situații, piedici și preconcepții. Întreg romanul are la bază ideea că nimic nu este întâmplător, destinul devenind un păpușar iar personajele… marionete.
Lectură Plăcută!
