Aromă de august – Ioana Țigănilă

Aromă de august este lectura surpriză care a sosit de la Libris și care poartă amprenta realității, a sincerității și a frumosului văzut prin ochii Ioanei.

Aromă de august m-a tentat de când am citit prima recenzie despre această carte și da, mi-am dorit să o am în bibliotecă pentru că este un roman-jurnal și astfel am ocazia să rezonez cu un alt suflet, să-i simt realitățile și îngrijorările.

Nu știu dacă este de bine sau nu, dar până la Aromă de august eu nu știam cine este Ioana Țigănilă iar asta din cauză că aprind televizoul atât de rar încât uneori nu mai știu nici cum se folosește telecomanda. Trecând peste asta, romanul-jurnal mi-a înfățișat-o pe Ioana toată, omul din spatele pupitrului de știri, omul care trăiește dincolo de Digi24.

Ce am descoperit? Că Ioana este acel tip de autor care se lasă disecat de către cei care o citesc, care are curajul să se afirme, să-și spună părerile chiar dacă acestea, inevitabil, nu sunt împărtășite de către ceilalți. Ioana are curajul să pună pe hârtie toate trăirile, să se dezbrace fără jenă căci până la urmă suntem ființe diferite și fiecare are dreptul să aleagă cum trăiește și cum se organizează, fără să fie criticat.

În Aromă de august, parcursul Ioanei Țigănilă nu este de criticat ci de admirat. Autoarea își începe cartea cu un fel de prefață în care ne dezvăluie că acestă scriere este o moștenire de suflet pentru micuța Cataleya, bucuria pe două picioare care pășește sprintenă pe pod, mogâldeața care a dat aromă augustului, și nu numai. Această scriere este și pentru noi, cititorii care am reușit să ne rupem puțin de realitate și să ne prindem în jocul de cuvinte al autoarei.

Nu știu câți dintre voi veți înțelege că Aromă de august nu este o laudă ci confesiunea unei vieți trăite frumos, o apreciere și o mulțumire pe care Ioana Țigănilă le are pentru toate cele care și le-a rânduit. Ioana a fost un copil ambițios care a muncit pentru a-și permite „extravaganțele”, călătoriile și, chiar dacă și-a luat „arăbete cu bani” (am citat, da?) continuă să muncească pentru visul ei, pentru ceea ce o face să se simtă împlinită și pentru cariera pe care și-o dorește. Apropo de acest subiect, apreciez faptul că nu s-a sfiit să vorbească despre ce înseamnă regiile diferite, despre multitudinea de oamnei care se grabesc să pună etichete și despre dezacordurile cărora a trebuit să le facă față pentru propria fericire.

„Ne-am cunoscut la semafor. (…) Te-a agățat pe Magheru? Da. Era într-un BMW decapotabil, ultimul răcnet. O golancă, gata, mi-ai pus eticheta. Dar nu eram eu la semafor. Că dacă aș fi condus eu, nu aș fi oprit în veci. Și uite ce aș fi pierdut … O viață fabuloasă pentru o idee preconcepută.”

Personal, am luat această carte ca pe o experientă a tuturor lucrurilor pe care încă nu le-am văzut sau trăit. Am încercat să vizualizez chiar și Libanul prin ochii altcuiva, preconcepțiile celor din jur și, în același timp mi-am reamintit de ce urăsc critica provenită din frustrare. Nu sunt o persoană cu frustrări iar dacă nici tu nu ești, te asigur că poți parcurge această carte în doar câteva ore căci este o lectură relaxantă care îți permite să vizualizezi un alt stil de viață direct de la sursă.

Dacă m-am regăsit în această carte? Nu în totalitate dar chiar și așa, nu pot să nu apreciez curajul și sinceritatea Ioanei. Și spun nu în totalitate deoarece au fost și pasaje cu care am rezonat și m-am bucurat că nu sunt singura care gândește astfel (problemele preconcepției, decizia de a boteza sau nu copilul care, apropo, este foarte înțeleaptă dar mă limitez la atât despre acest subiect din cauză că la unii critica dă pe afară :), și încă câteva pe care mi le-am notat cu gândul să le recitesc cândva).

În concluzie, recomand acest roman-jurnal care are un mod de adresare direct, fiind ușor de parcurs, și care adună în el toate momentele importante ale lunii august, în care a pășit Ioana Țigănilă.

Lectură Plăcută!